Acord de înfrățire între județul Hunedoara și Raionul Strășeni din Republica Moldova. Consilierii județeni au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului de colaborare și înfrățire între Județul Hunedoara din România și Raionul Strășeni din Republica Moldova. Campania “Centenar prin înfrățiri” este inițiată și organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în scopul sprijinirii și întăririi legăturilor cultural, lingvistice, economice și sociale dintre România și comunitățile locale de unde provin. În acest sens, Consiliul Județean Hunedoara a considerat oportun de a răspunde inițiativei Președintelui COnsiliului Raional Strășeni de a încheia un acord de colaborare și înfrățire între județul Hunedoara și Raionul Strășeni din Republica Moldova.
“Acordul are ca obiectiv înfrățirea celor două unități administrative-teritoriale și colaborarea pe multiple planuri de inters comun, în domeniile: administrație public locală, economic, învățământ, cultură, turism și sport, politici de tineret, sănătate, asistență socială”, arată CJH.
Pentru ca acest parteneriat să fie posibil și legal acordul a fost înaintat spre avizare și către Ministerul Afacerilor Externe – Direcția Tratate Internaționale, dar și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Raionul Strășeni este un raion din centrul Republicii Moldova, la 23 km depărtare de Chișinău, capitala Republicii Moldova. Suprafața totală este de 760 km². Populația întregului raion este de 88 717 locuitori, dintre care 19 631 locuiesc în orașe, iar 69 086 la sate. În raion se numără 16 616 copii (0–14 ani), 60 560 adulți (15–57/61 ani) și 11 541 pensionari (peste 57/61 ani).Raionul Strășeni are 39 localități: 2 orașe, 25 comune și 12 sate.