Administratorul judiciar al CEH, onorariu pentru vânzarea unor active

Administratorul judiciar al CEH, onorariu pentru vânzarea unor active. Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara a beneficiat de un onorariu de peste 200.000 de lei ca urmare a vânzării unor active ale societății energetice. Mai multe licitații au fost organizate de administratorul judiciar în vederea valorificării unor bunuri ale Complexului Energetic Hunedoara, iar acestea i-au adus și un onorariu.

”Onorariul procentual în valoare de 230.312,44 lei, aferent valorificărilor de active, a fost calculat și încasat (…)”, arată raportul adminustratorului judiciar.

Cea mai mare sumă a fost încasată de pe urma vânzării hotelului Onix. Aproape un milion de lei a fost suma la care s-a adjudecat hotelul care a aparținut Complexului Energetic Hunedoara. Au mai fost valorificate și alte bunuri ale societății energetice, suma obținută fiind folosită pentru plata parțială a unui gaj pus pe termocentrala Paroșeni.

În schimb, administratorul judiciar al CEH nu și-a încasat onorariul pentru lunile mai 2020 – martie 2021. Onorariul lunar al administratorului judiciar (conform hotărârii adunării creditorilor din 25.02.2020) nu a fost încasat pentru perioada mai 2020-martie 2021.

Onorariul este de 30.000 de euro+TVA, acesta fiind stabilit conform adunării creditorilor din data de 25 februarie 2020.

Emil Gros, reprezentantul societății de insolvență desemnată de judecătorul sindic drept administrator juidiciar al CEH – Expert Insolvență SPRL, nu a încasat onorariul stabilit de Adunarea Creditorilor. Prin sentința din data de 14 noiembrie 2019, judecătorul sindic a desemnat firma Expert Insolvență SPRL în calitate de administrator judiciar provizoriu. La finele lunii februarie 2020, Adrunarea Creditorilor de la CEH a confirmat societatea în calitatea de administrator judiciar și i-a stabilit un onorariu de 30.000 de euro+TVA.

Onorariul administratorului judiciar este achitat dintr-un fond de lichidare constituit conform prevederilor legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.