Amenzi la mai multe service-uri auto. Inspectorii Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu au efectuat, în perioada 11 – 14 ianuarie 2022, controalele care au vizat activitatea operatorilor economici care desfășoară activitatea de întreținere și reparare a autovehiculelor. Au fost constatate o serie de neconformități.
”Ca urmare a acestor controale, în județul Hunedoara au fost aplicate un număr de 13 sancțiuni contravenționale (10 amenzi și 3 avertismente) în cuantum total de 56.500 lei.
Majoritatea neconformităților au constatat în modul de gestionare a deșeurilor rezultate din acestă activitate, ca urmare au fost impuse măsuri de remediere a acestor deficiențe”, arată comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara.
Cei care dețin service-uri auto trebuie să respecte o serie de reglementări și legate de mediu. Utilizarea substanțelor chimice periculoase sau a solvenţilor atrage după sine o serie de evidente şi raportări specifice de care este important ca orice service să ţină cont. De asemenea dacă provin din import, în funcţie de frazele de risc, este foarte probabil să fie necesar să le declari şi să plăteşti pentru ele la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Proprietarii de service-uri auto nu sunt lipsiţi de obligaţii către autorităţile de mediu şi trebuie să ştie că nerespectarea lor poate duce chiar la sistarea activităţii.