.Index Actualitate Administratie

Aparatul PCR de la SUP a fost inclus în sistemul național de testare

DUpă aproape un an de când a fost achiziționat, aparatul RT-PCR de la Spitalul de Urgență din Petroșani a fost avizat. Unitatea medicală a primit toate avizele necesare pentru a putea folosi aparatul în vederea depistării infecțiilor cu noul coronavirus și nu numai. Urmează ca ordinul să fie publicat în MOnitorul Oficial, iar de atunci la Petroșani se vor putea prelucra teste PCR.

”Aș vrea să îi mulțumesc ministrului Attila Cseke pentru aprobarea intrării în Programul Național a PCR-ului de la Spitalul de Urgență din Petroșani. Am primit o adresă prin care ni se spune de către Ministerul Sănătății că raportul tehnic a fost avizat favorabil. Urmează să să fie emis ordinul și publicat în Monitorul Oficial și apoi să începem să testăm PCR și la Petroșani”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

La finalul anului trecut, Spitalul de Urgență din Petroșani a achiziționat un aparat de testare real-time PCR pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus.
Potrivit conducerii unității sanitare, se estimează că se vor putea prelucra în jur de 50 de probe pe o tură. De precizat că, în luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Local Petroșani a aprobat procedura de achiziție a aparatului Real Time PCR, care a costat aproximativ 400.000 de lei. Aparatul achiziționat de Spitalul de Urgență Petroșani a fost amplasat într-un spațiu special amenajat la parterul Policlinicii Stomatologice și va deservi nu doar municipiul Petroșani, ci și celelalte localități din Valea Jiului.
Potrivit ultimei raportări a DSP Hunedoara, municipiul Petroșani înregistrează un număr de 92 de cazuri de COVID, cele mai multe din Valea Jiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.