Primăriile și consiliile județene pot finanța activitățile non-profit de interes general. În baza unei legi din anul 2005 reactualizată în anul 2015, administrațiile publice pot finanța organizațiile non-profit. La Petroșani, în cursul anului 2016, 11 biserici au primit finanțare nerambursabilă de aproape 200.000 de lei.
“Municipiul Petroșani a organizat pe parcursul anului 2016 o sesiune de selecție de proiecte în conformitate cu prevederile Legii nr. 350 din 2.12.2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Sesiunea de proiecte a cuprins două secțiuni și anume Secțiunea Servicii religioase/Culte și secțiunea Servicii sportive. Pentru servicii sportive Legea nr. 350 din 02.12.2005 a fost completată cu Ordinul nr. 130 din 28.03.2006 privind finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat și ale asociațiilor pe ramură de sport județene și ale municipiului București”, arată raportul publicat pe site-ul Primăriei Petroșani.
11 culte religioase au primit finanțare nerambursabilă. Cea mai mare sumă i-a revenit Parohiei Ortodoxe Română Petroșani II, Biserica ”Sfânta Treime” Petroşani, proiect ”Tinerii și biserica de Rusalii”, executare pardoseli din marmură, valoarea finanțării 40.000 lei. Parohia Ortodoxă Română Livezeni II, Biserica ”Sf. Împ. Constantin și Elena” Petroșani, proiect ”Resfințirea bisericii parohiale Sfinții Împărați Constantin și Elena”, vopsirea exterioară a bisericii, valoarea finanțării 18.000 lei. Parohia Romano-catolică „Sfânta Varvara”, Petroşani, proiect ”Continuitatea tradițiilor pentru tinerii catolici din Municipiul Petroșani”, schimbarea podelelor mucegăite și deteriorate și montarea de pardoseli din gresie ceramică, a primit finanțare în valoare de 14.800 lei. Parohia Reformată Petroşani, proiect ”Serbarea Reformației la Biserica Reformată”, izolarea termică a tavanului și zugrăveli interioare, valoarea finanțării 9.000 lei. Biserica Creştină după Evanghelie Petroşani, proiect ”Noi în comunitate”, hidroizolație exterioară cu brâu protector din gresie și zugrăveală exterioară, valoarea finanțării 5.000 lei. Biserica Română Unită cu Roma Greco-catolică Petroşani, proiect ”Pelerinaj împreună cu Sfânta Fecioară la Biserica Greco-Catolică din Petroșani”, reparații pardoseli, valoarea finanțării 7.253 lei. Biserica Creştină Baptistă „Golgota”, proiect ”60 de ani de prezență baptistă”, renovarea grupurilor sociale, reamenajare sala ”mama și copilul” și înlocuire pupitru și masă, valoarea finanțării 22.500 lei. Parohia Ortodoxă Română Livezeni I, Biserica „Sfânta Mare Muceniţă Varvara” Petroşani, proiect ”Veșnicia începe aici”, edificarea capelei situată sub altarul de vară al Bisericii, valoarea finanțării 38.000 lei. Biserica Penticostală „Filadelfia”, Petroșani, proiect ”Aniversarea a 20 de ani de la deschiderea locașului de cult”, reabilitarea clădirii de cult, valoarea finanțării 27.000 lei. Biserica Evanghelică C.A. Petroşani, proiect ”Iar voi sunteți trupul lui Hristos”, reparații în vederea eliminării ciupercii care afectează peretele și plafonul sanctuarului bisericii, valoarea finanțării 6.300 lei. Biserica Adventistă de ziua a șaptea Petroşani, proiect ”Ziua libertății religioase”, anveloparea clădirii bisericii și zugrăvirea exterioară, valoarea finanțării 11.700 lei.
Legea spune că “orice persoană fizică sau persoană juridică fără scop patrimonial care desfășoară activități nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public general, regional sau local are dreptul de a participa, în condițiile prezentei legi, la procedura pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă”.
Monika BACIU