.Index Actualitate

Aprobarea planurilor urbanistice cu bani de la Guvern

Aprobarea planurilor urbanistice cu bani de la Guvern. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a aprobat Programul anual privind defalcarea pe consilii judeţene şi consilii locale, a sumelor alocate pe anul 2020, în baza Legii nr. 5/2020 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2020, pentru elaborarea şi/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU). Prevederile bugetare pe anul 2020, pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării PUG-urilor şi a RLU sunt de 20.000.000 lei, dintre care sume reținute în valoare de 2.000.000 lei.

MLPDA a primit cereri pentru finanțare de la 39 consilii județene, pentru 957 de unități administrativ-teritoriale (UAT) care au achiziționat servicii de elaborare a documentațiilor PUG, în diferite stadii (lucrări noi și lucrări în continuare), sumele solicitate totalizând 65.109.938,29 lei.

”Pe lângă solicitările transmise de către consiliile județene, prin adresa nr. 2457/10.04.2020, înregistrată la MLPDA cu nr. 58.082/16.04.2020, Ministerul Culturii a solicitat sprijin din cadrul Programului pentru finanțarea elaborării Planului urbanistic general pentru comuna Roșia Montană, din județul Alba, pentru a susține procesul de înscriere a Peisajului Cultural Minier din respectivul UAT în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Procedura de înscriere a fost deja inițiată, iar deținerea unei documentații PUG actualizate este o condiție esențială pentru acceptarea demersului. Comuna Roșia Montană se află în lista UAT-urilor pentru care se solicită finanțare și din adresa trimisă către MLPDA de CJ Alba”, a declarat ministrul Ion Ștefan.

Pentru că suma solicitată de consilii județene depășește suma alocată pentru acest an, MLPDA consideră necesară prioritizarea în program a UAT-urilor care au documentații PUG în curs de elaborare, pentru care au încheiate contracte de prestări servicii pentru elaborarea sau actualizarea documentațiilor PUG sau sunt în proces de realizare a procedurilor de achiziție pentru acestea.
În județul Hunedoara, 38 de localități vor beneficia de program.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.