Bahtalo: Centru integrat. Municipalitatea de la Lupeni derulează, încă de anul trecut, un important proiect cu finanțare europeană pentru combaterea sărăciei. Astfel, în cadrul proiectului Bahtalo va fi realizat și un centru comunitar.
„Mare parte din activităţile proiectului urmează a fi desfăşurate în Centru Comunitar Integrat, care urmează a fi amenajat în clădirea situată pe strada Avram Iancu, în clădirea fostei policlinici stomatologice. Pentru reabilitarea acestei clădiri a fost necesară, mai întâi, întocmirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie. Dar, odată cu apariţia unor noi reglementări legale şi inflaţia actuală, acestea au condus la unele modificări în documentaţie şi pentru a ne încadra în cifrele cuprinse în bugetul proiectului a trebuit să înlocuim anexele 1 şi 2 şi documentaia de avizare a lucrărilor DALI şi indicatorii economici. Documentaţia a fost refăcută conform cerinţelor OUG114/2018. Şi, în curând vom demara procedura de achiziţie a lucrărilor de reabilitare a clădirii”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Municipiul Lupeni este beneficiarul proiectului cu titlul ”BAHTALO! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, cod 115093, cu o valoare totala de 26.803.625,25 lei, din care 26.334.205,91 lei reprezinta valoarea cofinantarii Uniunii Europene.
Proiectul a demarat la 25 ianuarie 2018 si se va finaliza in 24 ianuarie 2021 si se deruleaza in parteneriat cu Asociatia Umanitara Casa de Copii si Liceul Teoretic “Mircea Eliade”din Lupeni, EuroJobs SRL si Asociatia CROFMPS din Petrosani.