Guvernul a decis alocarea sumei de 100 de milioane de lei pentru susținerea unor proiecte ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice , fonduri deblocate în acest scop, printr-un Memorandum, din bugetul de stat pentru 2015. Din suma totală deblocată de Executiv, 60 de milioane de lei sunt destinate finanțării unor programe și proiecte de dezvoltare derulate de MDRAP în domenii precum construcții de interes public sau social, construcții de locuințe pentru tineri destinate închirierii. Aceste proiecte au termene de finalizare anul 2015. la Petroşani nu au ajuns bani pentru construcţia de ANL-uri asta deşi toate documentele au fost realizate şi liictaţiile încheiate. “Până în acest moment nu au ajuns. Primăria municipiului Petroşani este pregătită cu studiul de fezabilitate, ba chiar şi cu licitaţiile care au fost deja făcute pentru trei blocuri ANL în municipiul Petroşani. Trebuie doar că banii să fie alocaţi şi construcţia acestor blocuri va începe într-un ritm foarte rapid pentru că toate aceste lucruri necesare perioadei de preincepere a lucrărilor sunt făcute”, a declarat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt Primăria Petroşani. În tot acest timp, la Petroşani sute de persoane aşteaptă să primească o locuinţă, iar municipalitatea nu poate onora cererile. “Există o cerere de locuinţe în municipiul Petroşani şic red că ar satisface o parte din aceste cereri cu specificaţia că la acestea există nişte condiţii deosebite faţă de locuinţele sociale şi este un punctaj diferit faţă de locuinţele sociale”, a mai spus sursa citată. Fondurile au fost deblocate de Guvern pentru a asigura finanțarea la timp a lucrărilor de construcții care vor putea fi realizate începând cu trimestrul II al acestui an. Monika BACIU FOTO