Haosul din Straja a luat sfârşit odată cu implementarea sistemului de blocare a roţilor. În şedinţa consiliului local din luna ianuarie, legistativul lupenean a aprobat blocarea roţilor autoturismelor care erau parcate neregulamentar. Dacă săptămâna trecută mulţi dintre turişti au ignorat aceste prevederi şi s-au trezit cu roţile blocate, în acest weekend situaţia a fost total diferită. Aglomeraţia din Straja a dispărut pentru că bizonii de trafic nu au mai avut acces în staţiune dacă locurile de parcare au fost ocupate.
“Având în vedere iniţiativa primarului municipiului Lupeni de a asigura fluidizarea traficului rutier, prin mijloacele legale prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv blocarea roţilor şi ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar în municipiul Lupeni, vă aduc la cunoştinţă următoarea stare de fapt (…) poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, consider că se impune aprobarea unei astfel de măsuri în municipiul Lupeni”, se arată în nota de fundamentare.
Deblocarea roţilor autovehiculelor se face contra sumei de 400 de lei
Monika BACIU