Bucate tradiționale, muzică și dansuri populare la Nedeia Troiței din Parâng. Consiliul Local al Municipiului Petroșani, întrunit marți în ședință extraordinară, a aprobat organizarea Nedeii Troiței din Parâng, eveniment devenit deja tradițional ce se organizează an de an, în data de 15 august, la Troița ridicată la cota 1.500. Toți participanții vor fi scutiți de la plata biletelor pentru transportul cu telescaunul, potrivit proiectului de hotărâre inițiat de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, și votat de consilierii locali.
”Tradițiile ne definesc ca oameni, ca societate, iar păstrarea și respectarea acestora reprezintă un omagiu adus părinților noștri și trecutului comunității în care trăim. Din străbuni, sfintele sărbători sunt celebrate prin nedei, sărbători ale poporului, pline de bucurie și de pioșenie, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului fiind una dintre cele mai sfinte sărbători ale românilor”, a precizat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.
Pentru organizarea Nedeii Troiței, de la bugetul local a fost alocată suma de 21.000 de lei. Cei care vor lua parte la această sărbătoare a comunității vor fi întâmpinați cu bucate tradiționale preparate chiar la cota 1.500, muzică și dansuri populare specifice zonei noastre, precum și o prezentare de costume populare.