Călin Petru Marian, candidatul PNL pentru Senatul României, a participat în această seară la cea de-a XXIII-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, un eveniment de referință pentru iubitorii de cultură și spiritualitate din județ.
În cadrul manifestării, acesta a subliniat importanța cărților și a credinței în viața fiecărei persoane, evidențiind rolul profund pe care acestea îl au în dezvoltarea personală și în găsirea echilibrului interior.
„Cuvintele și credința sunt balsam pentru inimi, iar cărțile sunt farul călăuzitor spre cunoaștere. Când cele două concepte se întâlnesc, experiența este cu atât mai profundă și vibrantă. Acest lucru l-a reușit Salonul Hunedorean al Cărții, care a adus în prim-planul evenimentului pe preoții Constantin Necula și Francisc Doboș, care au transmis, cu mult har, cuvântul lui Dumnezeu și învățăturile bisericești aproape de inima fiecăruia dintre noi”, a spus Călin Petru Marian candidatul PNL pentru Senatul României.
Evenimentul, desfășurat la Deva, a oferit participanților ocazia de a se reconecta cu valorile culturale și spirituale, prin intermediul cărților și al discursurilor inspiraționale susținute de invitați de seamă.
Călin Petru Marian a evidențiat că astfel de manifestări au rolul de a ne reaminti importanța de a ne face timp pentru introspecție și de a rămâne conectați la valorile fundamentale ale umanității:
„Mă bucur că am luat parte la acest eveniment cu o mare încărcătură culturală și spirituală și să nu uităm să ne facem timp să rămânem oameni, așa cum ne îndeamnă și mesajul acestui târg de carte”, a mai spus sursa citată.
Salonul Hunedorean al Cărții continuă să fie un far cultural al județului, aducând în atenția publicului atât opere valoroase, cât și personalități marcante din domeniul literar și teologic.