Într-o declarație politică tăioasă, senatorul liberal Călin Petru Marian acuză Partidul Social Democrat de orchestrarea unei crize politice artificiale. Potrivit acestuia, miza nu este performanța guvernării, ci dorința PSD de a prelua controlul total asupra resurselor și de a-și proteja rețelele de influență.
Senatorul PNL susține că tensiunile actuale din coaliție nu sunt rezultatul unor disfuncționalități administrative, ci fac parte dintr-un scenariu politic bine definit. „Ce vedem acum nu este o întâmplare și nici o criză spontană, ci un plan asumat de PSD pentru a schimba premierul”, afirmă Călin Petru Marian. Acesta subliniază o contradicție majoră în discursul social-democrat: încercarea de a declanșa instabilitatea în timp ce fug de responsabilitatea consecințelor.
În viziunea parlamentarului liberal, atacurile la adresa șefului Guvernului sunt simple pretexte. În timp ce Executivul se concentrează pe livrarea reformelor și menținerea indicatorilor economici, PSD ar încerca să mute atenția publică către „persoana premierului” pentru a evita dezbaterile reale despre direcția țării.
„Miza reală nu ține de rezultate, ci de control politic, de menținerea privilegiilor, a sinecurilor și a rețelelor de influență. Nu există un plan PSD pentru România după această schimbare, există doar o miză de putere”, declară senatorul.
Călin Petru Marian avertizează că jocurile politice de la București au costuri reale pentru cetățeni. Instabilitatea se traduce direct în: presiune pe cursul valutar; creșterea dobânzilor; amânarea investițiilor străine; risc major de ratare a fondurilor din PNRR.
Referindu-se la situația locală, senatorul punctează că agitația social-democraților hunedoreni trădează o teamă profundă de a pierde accesul la resurse. Acesta cataloghează discursul opozanților drept un „delir” cauzat de perspectiva pierderii funcțiilor controlate politic.
„La Hunedoara, adevăratul moment al adevărului este frica de a le fi oprit «robinetul». Când au fost sinceri? Când au primit bani sau acum, când mimează grija pentru oameni?”, întreabă retoric liberalul.
Finalul declarației este un avertisment dur la adresa partenerilor de coaliție. În timp ce PNL își reafirmă sprijinul pentru stabilitatea și continuitatea reformelor, PSD este indicat drept singurul responsabil pentru vulnerabilizarea țării.
„Decontul politic pentru destabilizarea României va veni”, conchide Călin Petru Marian.
