Caravana „Fără penali în funcții publice” a ajuns la Petroșani. Deputatul USR, Cristina Prună, s-a aflat în mijlocul cetățenilor din Petroșani și le-a explicat care este scopul inițiativei cetățenești „Fără penali în funcții publice” a ajuns la Petroșani.
“Am fost acum o săptămână și jumătate în Valea Jiului când am strâns semnături alături de colegi și am revenit în cadrul caravanei care a pornit de la Ploiești, Pitești iar acum venim de la Craiova. Astăzi și mâine suntem în Petroșani iar după aceea caravana va pleca către Deva și Hunedoara”, a declarat la Petroșani, deputatul USR Cristina Prună.
Cristina Prună a discutat cu oamenii din Petroșani, aceștia spunându-i că sunt nemulțumiți de felul în care Guvernul își exercită atribuțiile.
“Cred că și oamenii din Valea Jiului s-au săturat de maniera în care este guvernată această țară. Faptul că oameni care au greșit și care au condamnări penale definitive își permit să să ne hotărască viitorul, dar și prezentul pentru că ei guvernează astăzi. Sunt niște politicieni care s-au cocoțat în fruntea statului român și care nu mai pleacă de acolo. Campania aceasta vine să rezolve și să aducă moralitate în politica românească. Credem că ar fi un gest de normalitate ca acești oameni să nu mai candideze dar dacă este nevoie să prindem aceste lucruri în constituție o vom face și sperăm să treacă în Parlament această inițiativă”, a mai spus sursa citată.
La nivelul Văii Jiului numărul de semnături strânse pentru campania „Fără penali în funcții publice” depășește 2500.
“Cel mai important fapt este că doar în Valea Jiului s-au strâns peste 2500 de semnături și zilele acestea chiar vom depăși această cifră. Este un județ unde oamenii au fost foarte receptivi, au fost foarte afectați de ceea ce s-a întâmplat de un am și jumătate în România. Nu s-a îmbunătățit nivelul de trai și viața lor de zi cu zi. Doar cei care au greșit și au condamnări penale au încercat să-și scape pielea de justiție. Cred că vom depăși cele 20.000 de semnături pentru că deja la nivel național avem aproape 600.000 de semnături. Este un mesaj foarte puternic că oamenii vor ca această inițiativă cetățenească să treacă și vor să schimbe constituția lucru care eu sper că se va întâmpla. Cred că dacă majoritatea se va opune acestui referendum oamenii îi vor taxa”, a mai spus Cristina Prună, la Petroșani.
Până acum, la nivelul județului Hunedoara au semnat petiția peste 17.000 de persoane. Pe lângă plafonul de minim 500.000 de semnături la nivel naţional, de a doua regulă prevede ca în minim 21 de judeţe să existe 20.000 de semnături pentru ca inițiativa să fie considerată validă.