.Index Actualitate Administratie

Cariera, în slujba comunităţii

Unirea-161O viaţă în slujba comunităţii şi a dreptăţii. Municipiul Petroşani are începând de ieri trei noi cetăţeni de onoare. Fiecare s-a remarcat în domeniul de activitate, iar pentru dăruirea de care au dat dovadă de-a lungul carierei aceştia au fost răsplătiţi de municipalitate. Felicia Necşa, coordonatorul Crucii Roşii Petroşani este una dintre personalităţile care întregesc marea familie a cetăţenilor de onoare. Aceasta şi-a dedicat viaţa volunatriatului.

 

“Am fost foarte activă şi sper ca atâta timp cât sănătatea îmi permite să fiu şi să atrag de partea mea un număr cât mai mare de persoane pentru că numai o viaţă activă te ajută să ajungi la o vârstă m,ai înaintată, să gândeşti pozitiv, să faci lucrurile în mod pozitiv, iar pentru mine acest mod pozitiv a fost un mod de viaţă. Nu am momente speciale. Eu în toată viaţa am avut parte numai de lucruri frumoase, succese, în decursul activităţii mele am urcat pe scara socială tot timpul, am avut numai satisfacţii. Datorită simţămintelor mele am fost mereu fericită, bucuroasă şi m-am bucurat atunci când am putut transmite din energiile mele şi celor care mă înconjurau. E o recunoaştere a activităţii mele, prea pozitiv apreciată, dar această înaltă distincţie mă onorează şi mă face ca să continui activităţile şi în viitor. Voi continua cât Dumnezeu îmi va da sănătate”, ne spune emoţionată, Felicia Necşa.Unirea-184

 

Dorica Maniu a primit şi ea titlul de cetăţean de onoare pentru întreaga sa activitate pusă în slujba justiţiei şi a cetăţenilor din municipiul Petroşani, precum şi pentru calităţile profesionale şi morale deosebite. La ceremoniile de ieri a fost acordat un titlu de cetăţean de onoare post-mortem. Iosif Kelemen a primit cea mai înaltă distincţie din comunitate pentru întreaga sa activitate şi meritele avute în dezvoltarea urbană a localităţii noastre.

 

Autorităţile locale au decis şi acordarea unor medalii Pro Urbe pentru calităţile civice de înaltă valoare precum şi pentru activitatea deosebită depusă în slujba cetăţenilor municipiului Petroşani.

 

Unirea-204“Mă responsabilizează şi totodată m-a cam nedumerit pentru că nu sunt obişnuit ca oamenii să facă eforturi pentru mine, ci din contră îmi place să mă implic în problemele în care se află oamenii. Le promit că voi încerca să fiu alături de orice caz social pe care mi-l vor prezenta şi în limita în care pot să putem să ajutăm”, ne spune preotul Gabriel Bulf.

 

Opt persoane au primit medalii Pro Urbe. Este vorba de Lucia Muntean, Acs Eva, Florentina Presecan, Steluţa Adina Udrea, preotul Gabriel Bulf, Alexandru Kelemen şi Constantin Napa. Toţi aceştia au fost cinstiţi de autorităţile locale de la Petroşani în cadrul unui moment festiv.

Monika BACIU

 

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Your email address will not be published.