Senatorul PNL, Carmen Hărău, susține că este victim unei ambuscade. Carmen Hărău ar fi votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, însă aceasta susține că este vorba de o ambuscadă.
”Este un fake news. Lângă mine au fost doi colegi liberali, care au văzut cum am votat. . Am băgat bilele în urnă, după care Resmeriță (Cristian Resmeriță –n.r.) împreună cu agitatori, s-au pornit pe aplaudat. Nu am știut ce se întâmplă. Mai mult,cu o jumătate de oră înainte să înceapă votul, și mie și domnului Heiuș (Lucian Heiuș, deputat, președintele PNL Hunedoara), ne-a trimis dl. Nistor un mesaj: ”Vă felicit că votați moțiunea”. Și eu am trimis înapoi: ”Ce-ați fumat, dl. Nistor?”. Dar nu mi-am imaginat că asta o să se întâmple, o să pocnească în felul acesta. Colegul care era lângă mine a spus că am votat bine (pentru a nu trece moțiunea de cenzură –n.r.). Este o ambuscadă făcută ca la carte sau am greșit eu”, a declarat senatorul PNL Carmen Hărău.
Carmen Hărău spune că va cere înregistrările din timpul votului.
Pe aceeași temă:Cristian Resmeriță: ” Nu se pune problema ca doamna senator Carmen Harău să intre în PSD”