.Index Actualitate Politica

Carmen Hărău, mai aproape de cetățenii Văii Jiului

Carmen Hărău, mai aproape de cetățenii Văii Jiului. Senatorul PNL Carmen Eleona Hărău și-a propus să fie mai aproape de cetățenii Văii Jiului. Zona este una cu probleme, mineritul de închide, iar alternativele lipsesc cu desavârșire. Convulsiile sociale sunt frecvente în această zonă greu încercată. Tocmai pentru a fi mai aproape de cetățenii de aici, Carmen Hărău și-a inaugurat un cabinet parlamentar în municipiul Lupeni.

“Când vezi într-un oraș al mileniului 3 o locuință care are cuib de dihori într-un colț, niște locuințe care stau între buruieni printre care te mănâncă șerpii, cum am văzut eu în campania electorală de la alegerile locale și este politician ai un prim semnal că ești vinovat de lucrul acesta, chiar dacă în opoziție fiind nu poți face mare lucru. Nu poți să stai cu mâinile încrucișate și să vezi că se face bambilici politic cu soarta oamenilor. Atunci când colegii de politică și mi-au spus că au nevoie de mine, nu am avut cum să nu răspund unei astfel de chemări. De asta suntem aici. Vom face absolut tot ce depinde de noi să creștem și să îmbunătățim viața oamenilor”,  a declarat la Lupeni, Carmen Eleonora Hărău, senatorul PNL.

Cristian Roșu, președintele PNL Lupeni susține că este un câștig faptul că în localitate va funcționa un astfel de cabinet parlamentar, singurul de altfel.

“Este pentru prima dată în istoria post-decembristă când la Lupeni se deschide un cabinet parlamentar. Asta înseamnă foarte mult pentru orașul Lupeni, pentru locuitorii din această zonă. Acest cabinet parlamentar îi va deservi pe cetățenii din Uricani, Vulcan, dar și din Aninoasa, Petroșani și Petrila”,  a declarat Cristian Roșu, președinte PNL Lupeni.

Adrian David, prim-vicepreședintele PNL Hunedoara,  susține că unul din cele mai importante aspecte ale politicii este ca parlamentarii să cunoască problemele reale ale cetățenilor.

“Un cabinet parlamentar eu îl văd ca un loc în plus unde oamenii vin să discute, să fie ascultațI, înțeleșI, sprijinițI șI să fie îndrumați. Echipa din Lupeni va fi aici pentru a-i ajuta pe oameni. Oamenii au nevoie de o comunicare cât mai intensă cu cei care le pot schimba cursul problemelor lor în Parlamentul României. Parlamentarii noștri trebuie să fie informați despre problemele noastre așa cum sunt ele, nu să fie deformate de o tehnică de partid, de un discurs de stânga sau de dreapta. Sunt sigur că stăruința colegilor mei parlamentari nu va fi în zadar. Noi înțelegem că nu individualitățile câștigă în politică, ci echipa, pentru că aici, în Valea Jiului sunt foarte bine promovate câteva vârfuri de lance ale politicii, în general în partea roșie a politicii din Valea Jiului, însă noi, credem că nu așa putem ajunge la concluzii pozitive”, a spus Adrian David, prim-vicepreședinte PNL Hunedoara.

La cabinetul parlamentar de la Lupeni atât senatorul PNL Carmen Eleonora Hărău, cât și Lucian Heiuș, deputat PNL vor susține audiențe.

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.