Ce se întâmplă după ce AJOFM nu va mai plăti salariile minerilor. Încă două luni, salariile minerilor vor fi plătite de AJOFM Hunedoara. Ce se va întîmpla după această perioadă, va trebui ministrul Energiei, Virgil Popescu să lămurească. Un deputat PSD, Dumitrița Gliga de la Mureș, solicită lămuriri suplimentare. Protestul minerilor de acum câteva săptămâni a avut ecou la nivel național. Mai mulți parlamentari vor să afle ce se întâmplă în Valea Jiului.
”Este vorba de compatrioți de-ai noștri, domnule ministru, de oameni care își desfășoară activitatea în condiții de dificultate și risc maxim, la sute de metri adancime, în subteranele unor mine nemodernizate de zeci de ani, pentru a nu spune că unele sunt în stare de paragină, în absența unor alternative reale pentru a-și putea întreține familiile. Toate aceste « bâlbe » manageriale au degenerat, aș spune, inevitabil, într-un grav conflict de munca, cu activitatea exploatărilor miniere oprită, cu ortaci închiși în subteran, în condiții greu de imaginat, la limita supraviețuirii. Totul, în pofida anunțurilor triumfaliste ale guvernului din care faceți parte, care încearcă să ne asigure că situația este sub control, că acest conflict de muncă ar fi fost déjà aplanat și că, urmare a unei OUG, minerii vor fi plătiți în următoarele 3 luni dintr-un un fond special. Consecințele acestei incapacități manageriale crase a celor care gestionează la nivel central și local exploatările minere din Valea Jiului, care ar fi trebuit să depună un minim de efort pentru ca acești oameni să-și primească la timp salariile, se reflectă, din pacate, atât în situația dramatică a minerilor aflați în grevă, cât și în oprirea temporara a termocentralei de la Mintia și privarea de agent termic a mii de cetățeni din municipiul Deva”, arată deputatul de Mureș, Dumitrița Gliga, care vrea să afle de la ministrul Energiei, Virgil Popescu, ce se va întâmpla după scurgerea celor 3 luni, un nou conflict de muncă, din nou viețile oratacilor și ale familiilor lor vor fi puse sub semnul întrebării? care este strategia guvernului pentru minele din Valea Jiului.