CEH ar putea beneficia de o nouă schemă de sprijin. Complexul Energetic Hunedoara, dar și alte companii energetice românești ar putea beneficia de o schemă de sprijin pentru achizionarea certificatelor de carbon. Guvernul discută o schema de compensare a costurilor cu achiziţia de certificate de emisii, pe care sunt obligate să le cumpere toate companiile care emit CO2 în atmosferă.
“S-a aprobat un Memorandum prin care se constituie o comisie interministerială pentru stabilirea schemei de compensare pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon, care va veni în sprijinul industriei, al marilor consumatori de energie, așa cum le-am promis în urmă cu o săptămână la întâlnirea pe care am avut-o. Sperăm ca aceste măsuri să impulsioneze industria energetică”, a declarant consilierul de stat pe probleme economice al premierului Dăncilă, Florin Ciocănelea, la o conferinţă pe teme energetice organizată de publicaţia specializată Energynomics.
Deocamdată nu se cunosc detaliile procedurii. Cert este că în Europa se practică astfel de modalități de compensare.
“Este vorba despre o compensare a acestor costuri cu achiziţia de certificate de emisii. Nu ştiu exact care va fi schema, în Europa sunt 15 astfel de scheme de compensare, care se aplică în 15 state. Nu vom compensa doar pentru o anumită companie, este pentru toate companiile care au aceste costuri cu certificatele de emisii”, a explicat consilierul de stat.
CEH, restant la achiziționarea certificatelor
La finele anului 2017, amenzile stabilite de Autoritatea Fondului de Mediu pentru neachiziționarea și nedepunerea la termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (corespunzător anilor 2014, 2015 și 2016) se ridicau la suma de 1.795.076.739 lei (cca. 400 mil Euro). Plata amenzii nu exonerează compania de obligația de a achiziționa certificatele de emisii de CO2. La această sumă se adaugă și sancțiunea stabilită de Fondul de mediu aferentă neachiziționării certificatelor verzi (2015 și 2016) în sumă de 27.346.287 lei, respectiv amenda dată de ANRE pentru neachiziționarea certificatelor verzi aferente anului 2016 în valoare de 4.375.015 lei și anului 2017 în valoare de 883.183 lei. În prezent, datoriile aferente nedepunerii la termen, respectiv neachiziționării certificatelor de CO2/verzi se ridică la suma de 1.827.681,225 mii lei.
Complexul Energetic Hunedoara nu a mai achiziționat de trei ani certificatele de carbon. În plus, societatea a fost și amendată de Administrația Fondului de Mediu.
Amenzile pentru neachiziționarea certificatelor de carbon se ridică la 2,3 miliarde de lei. Încă 27,3 milioane de lei sunt amenzile pentru neachiziționarea certificatelor verzi.