.Index Actualitate

CEH sistează furnizarea agentului termic

CEH sistează furnizarea agentului termic. Petroșănenii racordați la sistemul centralizat de termoficare rămân fără căldură, începând cu 1 aprilie. Facturile emise au fost plătite numai în proporție de 47 de procente. 

“Pentru serviciul de furnizare a agentului termic necesar asigurării confortului termic al consumatorilor din Municipiul Petroşani, în perioada de iarnă 2017 – 2018, facturile emise de către S.E. Paroşeni au fost achitate în proporţie de doar 47%. La data de 23.03.2018, nivelul creanţelor pe care S. CEH S.A. le are de încasat de la S.C. Termoficare S.A. Petroşani se ridica la valoarea de 61.682.173,05 lei, în condiţiile în care urmează a fi emise facturile aferente lunii martie 2018”, arată oficialii Complexului Energetic Hunedoara.

Potrivit oficialilor CEH, “sistarea furnizării agentului termic începând cu data de 01.04.2018 respecta prevederile Ordinului nr. 122/2013 privind aprobarea Contractului – cadru de vânzare -cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a ANRE”.

Și la Vulcan se sistează furnizarea agentului termic tot cu data de 1 aprilie.

“De asemenea, având în vedere prevederile Convenţiei numărul  DG 13832/1/08.11.2017 privind asigurarea agentului termic în Municipiul Vulcan şi prevederile contractelor încheiate cu consumatorii individuali, vă informăm că începând cu aceeaşi dată se va sista furnizarea agentului termic atât către agenţii economici şi instituţiile publice de pe raza Municipiului Vulcan cât şi către toţi consumatorii racordaţi direct la magistrala de termoficare”, mai arată oficialii CEH.

Monika BACIU

Pe aceeași temă:

Termoficare Petroșani – pierderi de peste 66 de milioane

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.