O societate din Petroșani va proiecta închiderea minelor Lupeni și Lonea. Complexul Energetic Hunedoara a atribuit contractul de “servicii de proiectare cu titulatura “Proiecte Tehnice de executie lucrari de Inchidere si Ecologizare pentru sucursalele EM LONEA si EM LUPENI – Sectiunea Inchideri Miniere Subterane – anul 2017”. Câștigătoare a fost declarată societatea UNIVERSAL CERC PROIECT SRL din Petroșani. Suma alocată pentru elaborarea serviciilor de proiectare este de 59,830 RON. De altfel, oferta depusă de Universal Cerc Proiect a fost singura.
“Pentru indeplinirea contractului, contractantul se obliga sa intocmeasca doua documentatii de proiectare (PT), o documentatie pentru sucursala EM Lonea si o documentatie pentru sucursala EM Lupeni, in baza documentatiilor (PIA) detinute de CEH –SA. Contractantul se obliga sa intocmeasca toate documentatiile necesare obtinerii avizelor, acordurilor si autorizatiilor – prevazute in cap. 15 din caietul de sarcini – pentru documentiile PT intocmite pentru fiecare sucursala”, arăta anunțul CEH.
Directia Minierã din cadrul Complexului Energetic Hunedoara detine licentã de exploatare pentru perimetrele miniere concesionate Lonea, Livezeni, Vulcan, Lupeni pânã în anul 2024 Costul mediu pe anul 2016 a fost de 118.9 lei/gcal. Capacitatea de productie medie este de 742 mii tone huilã/an; un document al CEH aratã cã “continuitatea exploatãrii la nivelul actual de extractie, este asiguratã cu rezerve industriale pentru o perioadã de peste 70 ani”.
Pentru mina Lupeni se așteaptă avizul Comisiei Europene. Conform deciziei inițale, activitatea de producție trebuia oprită la data de 30 septembrie, însă sindicatele au solicitat prelungirea termenului cel puțin până la finalul anului viitor.
Monika BACIU