
Lucrările de modernizare a Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Petroșani avansează conform graficului stabilit, anunță primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Proiectul, finanțat din fonduri europene, vizează creșterea eficienței energetice a clădirii și dotarea unității de învățământ cu echipamente moderne.
Edilul a efectuat recent o vizită pe șantier pentru a verifica stadiul lucrărilor și a dat asigurări că, odată finalizate lucrările de reabilitare, colegiul va beneficia de cele mai noi tehnologii educaționale.
“Elevii vor avea la dispoziție table interactive, sisteme all-in-one, tablete, laptopuri, imprimante, scannere și mobilier nou. Toate acestea sunt cuprinse în proiectul de dotare a unităților de învățământ preuniversitar din municipiu”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Primarul subliniază că investițiile în educație reprezintă o prioritate pentru administrația locală: “Copiii de astăzi sunt viitorul țării noastre. Este datoria noastră să le oferim condiții moderne de învățare și să investim în dezvoltarea lor.”
Proiectul face parte dintr-un amplu program de modernizare a infrastructurii școlare din Petroșani, derulat cu sprijinul fondurilor europene, care urmărește crearea unui mediu educațional modern și performant pentru toți elevii din municipiu.