.Index Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ PREMIANȚII FĂRĂ PREMII – ediția 126

 

Întâlnire cu orășeanul care ajută satul

„Viața este o aventură , trăiește clipa”, aceasta este deviza următorului invitat la Campania „Premianții fără premii”. Chiar dacă lasă această impresie la prima vedere, omul cu care urmează să ne vedem nu este deloc, dar absolut deloc dezorganizat, ci dimpotrivă. Marius-Ștefan Achim, ACHIMOTO cum îl știe toată lumea, este membru al mai multor organizații neguvernamentale și se implică permanent „punând umărul la o societate cu principii normale, într-o țară în care toți avem încredere”, așa cum chiar el descrie propia-i activitate.

Marius Achim este de părere că schimbarea pleacă tot timpul de la noi și mai adaugă că nu trebuie să așteptăm să ne dea nimeni, trebuie să oferim prima data și cu siguranță roata se va întoarce. Roțile lui și ale prietenilor săi motocicliști de la Free Bikers Hunedoara s-au întors de multe ori în cele 12 ediții ale campaniei umanitare „Ajută satul!”. Umblând și descoperind ,,cealaltă Românie minunată” din afara zonelor asfaltate, au văzut frumusețile zonelor rurale, dar, în același timp, au descoperit multe familii nevoiașe. De aici a pornit ideea și s-au pus bazele proiectului umanitar în susținerea familiilor defavorizate din din satele hunedorene. Prin cele 11 ediții de până acum, au încercat și au și reușit să ajute zeci de familii și sute persoane predominant din zona rurala. Dupa ce identifică familiile și nevoile lor, Achimoto și prietenii săi încearcă să sensibilizeze oamenii din zona urbană să doneze. „Colectăm aceste donații, le sortăm, după care facem acele familii fericite. În decursul timpului, am desoperit tot felul de cazuri. Am reparat case, am donat sobe, geamuri, mobilă, biciclete etc”, ne-a mărturisit următorul nostru invitat.

„Am încercat tot timpul să promovăm județul Hunedoara, așa am început să facem în 2008 întâlnirea moto „Free Bikers Party”, în cadrul căreia am adus an de an, în luna august, sute de turiști motocicliști la noi în zonă, cărora le-am oferit pe perioada unui weekend concerte, concursuri și recomandări de trasee turistice. Prin proiectul „Carpathian Adventures”, am încercat  cu mașini 4×4, atv-uri sau motociclete, să punem la dispoziția turiștilor, partea de ghidaj turistic în toată România, cu înclinatie către trasee care includeau drumurile de țară neasfaltate pentru a ajunge la locuri minunate. Pe lângă acțiunile principale enumerate mai sus, am participat împreună cu prietenii din grup la diverse acțiuni de ecologizare, acțiuni de plantare de copaci, actiuni sociale alături de Crucea Roșie, de asemenea, sprijinim sportul prin ajutorul acordat diferitelor competiții sportive organizate la noi în județ”, a mai adăugat Achimoto, încercând să fie succint.

Vă propunem să ne întâlnim cu această băiat minunat și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă prin eforturile sale, speranța unei lumi mai bune și mai frumoase. Sâmbătă, 08 Aprilie 2017, ora 11.00, domnul Marius-Ștefan Achim vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.