Pandemia de coronavirus schimbă toate obiceiurile pe care le aveam până acum. Distanțarea socială este una din recomandările specialiștilor pentru a putea combate, pe cât posibil, răspândirea noului coronavirus, iar în acest sens au fost emise și o serie de ordonanțe militare.
Pentru a respecta aceste noi reglementări instituite în starea de urgență, consilierii locali de la Petroșani vor vota pentru schimbarea regulamentului de funcționare. Ședințele de CL se vor desfășura, în cazuri excepționale precum cele din prezent, la distanță, folosind mijloacele electronice de comunicare.
Astfel, se completează prevederile din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al municipiului Petroșani care va avea următorul cuprins: ”în situații excepționale, constatate de către autoritățile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, actele de terorism și alte situații care fac imposibilă prezența consilierilor locali la locul desfășurării ședințelor consiliului local sau ale comisiilor de specialitate se desfășoară prin mijloace electronice”.
Astfel, ședința se va desfășura prin telefon, apelul fiind efectuat de președintele de ședință, prin sistem televoting.