Construcţiile ilegale din Straja vor fi demolate

Toate construcţiile din staţiunea montană Straja care nu sunt legale vor fi puse la pământ. Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, dă o lovitură de graţie celor care nu au respectat legea în momentul în care au construit în staţiunea montană. Primarul Cristian Resmeriță și-a îndreptat atenția spre Stațiunea Straja. Rezultatele investițiilor derulate până acum  în stațiune dar și cele ce urmează a fi făcute care au ca scop aducerea stațiunii la standarde europene, pentru atragerea unui număr cât mai mare de turiști pot fi afectate de construcțiile făcute fără respectarea legilor.Primarul Cristian Resmeriță a început identificarea construcțiilor ilegale și a demarat procedurile de stopare  a lucrărilor aflate în curs de execuție dar și demolarea construcțiilor realizate fără autorizație de construire și aducerea terenului la starea inițială.

“Turismul reprezintă singura alternativă viabilă la activitatea de minerit aflată în regres,singura posibilitate de atragerea resurselor financiare și relansarea economică a zonei, dar pentru aceasta este nevoie să dezvoltăm un turism la standarde europene și pentru aceasta avem nevoie de ordine în Stațiunea Straja, astfel că tot ceea ce  va fi construit ilegal, fără autorizații de construire și respectarea legislației în vigoare va fi demolat”,  a declarat Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.

Sute de construcţii ilegale

20160906_093444Sute de construcţii în staţiunea montană Straja. Reprezentanţii administraţiei locale de la Lupeni au prezentat anul trecut statistica concesiunilor din staţiunea montană Straja.  n staţiunea montană Straja sunt peste 200 de construcţii. Conform raportului administraţiei locale de la Lupeni, în munte sunt nu mai puţin de 218 concesiuni. Din numărul total al concesiunilor aproape jumătate nu se încadrează în normele legale.

Din cele 218 concesiuni, 102 nu corespund cu documentele. Cei 108 proprietari de cabane din staţiune au depăşit cu puţin sau cu foarte mult suprafaţa totală de teren care le-a fost concesionată. Pe alocuri sunt depăşiri de ordinul sutelor de metri pătraţi, iar nimeni nu a luat nicio măsură.

20160906_093028_001“Având în vedere hotărârea Consiliului Local al municipiului Lupeni nr. 100/2013 prin care s-a constituit o comisie de analiză a contractelor de concesiune din staţiunea turistică Straja Lupeni, prin prezentul raport vă informăm că această comisie s-a deplasat în teren şi a măsurat toate construcţiile cu o ruleta neetalonată de 50 mp, în urma căruia au fost calculate suprafeţele de teren ocupate de construcţii. Din analiza contractelor de concesiune a reieşit suprafaţa de teren concesionată de fiecare persoană în parte. Prin compararea suprafeţelor de teren ocupate de construcţii şi din cele de concesiune reiese faptul că unele suprafeţe de teren ocupate de construcţii, sunt mai mici decât cele din contractul de concesiune, iar altele depăşesc suprafaţa din contractul de concesiune”, se arată în raportul comisiei de analiză a concesiunilor din Straja.

Reprezentanţii comisiei au trasat măsurile care se impun în condiţiile în care construcţiile depăşesc suprafaţa de teren concesionată. Proprietarii cabanelor trebuie să realizeze noi documentaţii topografice.

20160906_093425“Referitor la această situaţie considerăm că ar trebui ca toate persoanele care au construit pe o suprfaţă de teren mai mare decât cea prevăzută în contractul de concesiune să depună o documentaţie topografică, întocmită de un topograf autorizat pentru întreaga suprafaţă de teren ocupată de construcţie, pentru a se încasa bani la bugetul local, pentru diferenţa de teren ocupată de construcţii”, se mai arată în raportul comisiei, întocmit anul trecut.

Faptul că în Straja s-a construit haotic ştie toată lumea şi se vede cu ochiul liber, iar documentele confirmă acest lucru.

Monika BACIU

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.