Cozile umilinţei. Persoane vârstnice, bolnave, cu cârje sau sau gravide se calcă în picioare la biroul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate de la Petroşani. Programul de funcţionare este doar joia de la ora 10 la ora 15, iar oamenii vin cu noapte în cap la ghişeu pentru a sta la rând.
“Am venit pentru card şi sunt aici de la 8.30. e aglomeraţie şi nu pot să stau pentru că sunt operat pe cord. Nu am programare pentru că am fost plecat din localitate, am venit să mă programez, dar nu pot să stau atât aici”, ne spune un bărbat.
“Am venit pentru două carduri de sănătate de la ora 8.10. sunt persoane care au venit mai devreme, când m-am înscris pe listă eram al 20-lea. E bătaie de joc, e România”, ne spune o persoană.
Chiar şi cu programări făcute din timp, oamenii aşteaptă la rând ore în şir călcându-se în picioare.
„Doar de la ora 7 am venit, pentru un card, umblu după el din luna ianuarie. Mă trimite doctorul de familie la casa de pensii şi de atunci umblu. Nu a venit prin poştă. Umblu peste tot după el că dacă nu îl scot nu am dreptul. Voi sta până ajung. Erau 24 de persoane înaintea mea”, zice o femeie.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara spun că vor face demersurile legale pentru a obţine prelungire a programului de funcţionare de la biroul CJAS Petroşani.
“Biroul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Petroşani deşi a fost mult aşteptat şi am avut o serie întreagă de demersuri care au durat mai bine de şase luni până am reuşit să facem demersurile. Deşi funcţionează de un an de zile am constatat că este subdimensionat în ceea ce priveşte capacitatea şi am făcut o solicitare de a mări programul, să nu mai fie doar joia, să fie şi marţea, dar acest lucru depinde doar de disponibilitatea de forţă de muncă din partea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. O să fac o adresă din partea CJH prin care să informăm din nou CJAS de necesitatea acestui program prelungit pentru că deşi oamenii nu mai sunt nevoiţi să parcurgă 200 km pentru o adeverinţă, trebuie să stea o zi întreagă la coadă, ceea ce e neplăcut. Sper să avem o soluţie cât de curând”, a declarat Adrian David, vicepreşedinte CJH.
Majoritatea persoanelor au venit să îşi ridice cardurile de sănătate care devin obligatorii începând cu luna mai. La nivelul judeţului Hunedoara aproximativ 21 de mii de persoane nu şi-au ridicat cardurile de sănătate.
Monika BACIU