Cristian Resmeriță: “În liniște, activitatea minieră a fost continuată la minele Lupeni și Lonea”. Activitatea de producție a huilei de la minele Lupeni și Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) continuă. Oficialii societății energetice au găsit o breșă pentru a continua exploatarea, peste acordurile semnate cu Comisia Europeană.
Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, susține că ”în liniște, activitatea minieră a fost continuată la minele Lupeni și Lonea”. Senatorul a fost un susținător al continuării activității de producție la cele două unități miniere.
”Mina Lupeni și Mina Lonea funcționează. Este foarte important acest lucru. Știm cu toții că în 2016 prim ministrul de atunci, Dacian Cioloș, a anunțat la Petroșani că în 9 luni cele două exploatări miniere se vor închide. În primă fază s-a reușit să se prelungească activitatea minieră cu aproximativ un an. După discuțiile care existau la vremea respectivă, producția ar fi trebuit oprită la 31 decembrie anul trecut. Iată că, în liniște, activitatea minieră a fost continuată Mina Lupeni și Mina Lonea dau producție la ora actuală și eu cred că este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat la început de an, indiferent că vorbim despre partea politică, socială sau economică. Sunt 1000 și ceva de locuri de muncă active, deși multă lume s-a disponibilizat de la cele două exploatări miniere. Cei de la CEH au făcut 170 de angajări în luna ianuarie, ceea ce eu cred că este un lucru bun. Marea majoritate sunt, spre surprinderea mea, nu sunt atât de tineri cum ne-am aștepta. Sunt oameni care au familii întemeiate și care trebuie să își susțină familia, au responsabilitatea muncii”, a declarat senatorul Resmeriță.
Practic, activitatea de producție din cadrul celor două unități miniere continuă în baza unor studii. Prima dată, INSEMEX a realizat un studiu , iar concluziile acestuia au arătat că închiderea nu poate fi făcută fără epuizarea rezervelor. Acum, polonezii de la GIG realizează încă un studiu, acesta fiind solicitat de Comisia Europeană.