5-6 august 1929, Lupeni, 30 de mineri mor împușcați pentru că s-au revoltat împotriva condițiilor de lucru. 6 august 2016, câțiva mineri poartă coroane de flori, cu gândul la cei morți, dar și cu gândul la un viitor incert. Manifestările dedicate omagierii minerilor căzuți la datorie pentru un trai mai bun s-au desfășurat, la Lupeni, în incinta uzinei electrice a unității miniere, dar și la monumentul Lupeni 29. Dacă în anul 1929 la Lupeni mii de mineri își strihau nemulțumirea, acum, câțiva lucrători în subteran au purtat coroanele de flori. Primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță, este de părere că toți factorii decizionali trebuie să facă în așa fel încât mineritul să aibă o șansă.
“Pentru istoria municipiului Lupeni, pentru istoria Văii Jiului, dar și pentru industria țării noastre este o zi importantă, pentru că cele mai mari evenimente din industria minieră s-au petrecut la Lupeni. Ceea ce este trist este că se pune problema existenței însăși a mineritului. Astăzi trebuie să îi comemorăm pe cei care au luptat pentru ca exploatările miniere să funcționeze, trebuie să îi comemorăm pe cei care s-au jertfit. Eu cred că trecem și peste aceste momente și să facem în așa fel încât cei care conduc destinele mineritului, cei care reprezintă oamenii și aici mă refer la sindicate să facă în așa fel încât oamenii care lucrează în industria minieră să aibă o șansă de a exista un 6 august și anul viitor în care exploatările miniere să funcționeze”, a declarat Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
La Lupeni au avut loc ceremonii de depunere a coroanelor de flori în incinta unității miniere, acolo unde în anul 1929, 30 de mineri și-au pierdut viața. Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate.
Monika BACIU