Cristian Resmeriţă se află la Bucureşti pentru a se ţine de cuvânt faţă de pensionarii mineri din Valea Jiului. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se află iniţiativa legislativă privind modificarea stagiului de cotizare al celor care au lucrat în grupa I de muncă.
“Sunt în drum spre Bucureşti. Am plecat la puţin timp de la aflarea rezultatelor. Mă ţin de cuvânt faţă de pensionarii mineri din Valea Jiului cărora le-am promis că le rezolvăm această problemă care îi priveşte”, a declarat, luni, Cristian Resmeriţă, deputat PSD.
“Propunerea legislativa 614/2015 pentru modificarea art.56 si art.57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.263/2010, în sensul modificarii stagiului complet de cotizare pentru persoanele care au realizat stagii de munca în conditii de munca speciale si a celor care au desfasurat activitate în zona I si II de radiatii de la 30 la 20 de ani, se afla pe Ordinea de zi a Camerei Deputatilor din 7-8 iunie 2016 ( POZITIA 14) CU PROPUNERE DE ADOPTARE”, a declarat Cristian Resmerita, deputat care a initiat demersul pentru adoptarea acestui act normativ.
Sunt mii de oameni care vor avea privilegiul sã le creascã pensiile, iar la o simplã simulare, acestia vor primi sume consistente de bani la venitul lunar.
„Eu cred cã într-o lunã de zile vom avea aceastã lege în vigoare. Ba mai mult, pe baza unor cereri de recalculare, toate pensiile celor care au lucrat în grupa I de muncã, vor fi recalculate începând cu 1 ianuarie 2011. Începând cu luna imediat urmãtoare, oamenii îsi vor primi pensiile întregi. S-au fãcut niste simulãri la Comisia de muncã si rezultã cã oameni care au acum pensii de 2.000 de lei, primesc între 700 si 900 de lei”, a mai adãugat Cristian Resmeritã.
Legea Pensiilor mai trebuie doar sã întruneascã votul deputatilor, iar apoi toti pensionarii care au plecat din sistemul minier dupã 2011 vor primi sume de bani în plus la pensie.