Cristina Prună: ”Avem inițiative reale pentru mediul de afaceri”. USR alături de antreprenorii din România. Un proiect menit să ajute mediul antreprenorial a fost votat de Camera Deputaților și merge către promulgare. Acesta prevede scăderea contravaluări caselor de marcat din impozitul pe venit sau pe profit datorat către stat.
”Proiectul USR care permite operatorilor economici să scadă contravaloarea caselor de marcat din impozitul pe venit sau pe profit datorat către stat a trecut astăzi de Camera Deputaților și va merge la promulgare. De prea multe ori povara schimbărilor peste noapte, mai ales în ceea ce privește casele de marcat, a fost suportată de micii antreprenori cu multe bătăi de cap și costuri obligatorii – așa cum s-a întâmplat în ultimii 4 ani. Micii antreprenori au suportat în mod sistematic haosul și impredictibilitatea impuse de măsurile ambigue ale statului. Acestea sunt inițiative reale care pot ajuta mediul de afaceri, nu legi inutile pentru zile ale antreprenoriatului sau al comerțului electronic așa cum avem astăzi pe ordinea de zi, care nu fac decât să consume tot resurse de către stat din taxele și impozitele acestor mici antreprenori”, a precizat Cristina Prună deputat USR.