Cursuri online la universități. Guvernul a aprobat azi o ordonanță de urgență care legalizează cursurile online în universități, începând cu acest an universitar 2022-2023. Recent, ministrul Cîmpeanu a spus că “universitățile nu vor fi verificate cum vor preda online în toamnă (..).
Din toamna acestui an, universitățile pot preda online legal, după ce agenția responsabilă cu standardele în învățământul superior, ARACIS, va elabora standardele necesare.
“Până acum legea Educației definea spațiul universitar prin prezența nemijlocită simultană a studenților și a cadrelor didactice. Prin această schimbare de paradigmă aprobată astăzi de Guvernul României, universitățile, pe baza respectării unor standarde de calitate care vor fi elaborate imediat după publicarea acestei ordonanțe în Monitorul Oficial de către ARACIS, să organizeze astfel încât încă din toamna acestui an în funcție de domeniu, având câte un specific pronunțat pe fiecare domeniu, diferențe între socio-umane învățământ de arte sau învățământ superior medical vor putea să organizez aceste activități online. Este o schimbare importantă,” a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Astfel, la articolul 139 alineatul (1) litera a) se modifică și va avea următorul cuprins ”cu frecvenţă, caracterizată prin activităţi de învăţământ şi/sau de cercetare programate pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic pe parcursul semestrului şi presupunând întâlnirea studenţilor cu cadrele didactice şi de cercetare în spaţiul universitar. Unele activități de învățământ și/sau de cercetare din cadrul formei de învățământ cu frecvență se pot desfășura prin intermediul resurselor electronice, informatice şi de comunicaţii specifice sincrone prevăzute în standardele de calitate elaborate și aprobate de ARACIS.