Săptămâna aceasta se împlinesc doi ani de când Senatul României a adoptat aproape în unanimitate, spre cinstea sa, Proiectul de lege pentru conferirea titlului de “Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc. În 2015, acest proiect era adoptat și de Camera Deputaților, fiind trimis la 7 martie Președintelui României – dl. Klaus Werner Iohannis pentru promulgare. Invocând niște argumente, pe care le apreciem ca neîntemeiate și inoportune, dl. Iohannis a cerut reexaminarea proiectului.
În calitate de senator hunedorean am luat poziție tranșantă atunci când, reîntors proiectul în plenul Senatului, unii dintre colegii mai slabi de înger au găsit de cuviință să bată în retragere. Am amintit cu acel prilej că personaje politice efemere, care se afișează la Panteonul Moților de la Țebea, doar în goană după voturi, nu au căderea să se pronunțe cu “dacă” sau “în ce condiții” Crăișorului munților i se poate acorda, prin lege, un titlu pe care atâtea generații succesive de români i l-au recunoscut. E cam mult să privești cum tot soiul de venetici ajung să ne bată obrazul și să ne învețe cum trebuie să ne cinstim eroii, de parcă moșii și strămoșii lor au căzut în luptele grele pentru libertatea românilor din Ardeal, la Revoluţia de la 1848 sau în Marele război pentru întregirea neamului românesc!
Doamnelor și domnilor senatori, vă adresez încă odată felicitări că la acel moment nu am cedat și propunerea legislativă a fost aprobată pentru a doua oară, însă constat cu amărăciune că acest binevenit act nu a devenit încă lege. Vreau pe această cale să transmit colegilor deputați și întregii țări, câteva considerații care vor înlesni urgentarea acestui proces:
– această lege nu urmărește să instituie un cadru legal special pentru o singură persoană, ci este o expresie de reafirmare a conștiinței naționale, de adânc respect, nu doar pentru Avram Iancu, ci și pentru moții din Apuseni, pentru toți românii din Ardeal și nu numai, pentru care valorile întruchipate de memoria Crăișorului vor răzbi pentru toate vremurile;
– această lege nu creează drepturi sau onoruri discreționar sau necuvenit unui particular, unui “caz individual,” cum s-a indus, ci reconfirmă onoarea și locul datorat unui simbol național de primă importanță, care a fost denigrat în ultimele decenii de anumite elemente indezirabile și antinaționale. Trebuie spus apăsat că acele elemente care au batjocorit memoria Iancului, nu au primit o replică suficient de fermă din partea Statului Român, așa cum legea ar fi impus-o, și nici măcar n-au fost mustrați la timpul potrivit de cei care astăzi pozează în custozii Constituției, făcându-se responsabili de tergiversarea nepermisă a promulgării legii. Avram Iancu nu este un “caz individual!”
– conferirea titlului de “Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, nu este o găselniță legislativă curentă care să convertească “juridic” sau “politic” o recunoștință firească, în așa fel încât raționalitatea legii să fie în vreun fel afectată – cum suna motivarea cererii de reexaminare, ci este o consfințire și întărire prin lege a unei realități istorice stabilite deja de o generație mult mai vrednică decât a noastră. Pentru cei care n-au aflat încă, Avram Iancu a fost deja declarat “Erou al Naţiunii Române,” de Comitetul de înmormântare și miile de români care l-au așezat cu funeralii naționale la loc de odihnă pe Crăișor, la 13 septembrie 1872, lângă Gorunul lui Horea. În locul acela, pe unde n-ați mai călcat domnule Iohannis, decât înainte de alegeri, când alergați cu Blaga și Moloț după băi de mulțime! Pentru a-i ajuta pe cei care se preocupă de formă, mai mult decât de fond, vă invit să priviți această lege ca o republicare, nu ca o inițiativă legislativă propriu-zisă;
– poate nu s-a explicat suficient, dar votarea acestei propuneri nu servește câtuși de puțin la sporirea legitimității unui erou trecut deja în legendă, cântat de baladele populare și alte cântece patriotice, a cărui nume și prestigiu împodobește școli, instituții, este evocat la serbări naționale ș.a.m.d., ci legitimează prin forța valorii sale însăși ordinea de drept, principiile pe care se bazează Constituția și acest Parlament, cât și alte instituții publice de astăzi. Eu unul mi-aș dori ca aici, în Senatul României, să avem bărbați de stat cum se găseau în Adunarea Naţională de la Blaj, iar spiritul dreptății și iubirii de țară care l-a animat pe Avram Iancu să dăinuie în poporul nostru;
– s-a invocat în cererea de reexaminare că se stipulează în Constituția României, la art. 94 lit. a, coroborat cu art. 100, “prerogativa exclusivă” a Președintelui României de a conferi titluri de onoare. Constituția vorbește în art. 94 lit. a de alte atribuții ale Președintelui, nu de atribuții exclusive. Nicăieri în Constituție nu se vorbește de vreo “prerogativă exclusivă” în acest sens. Știm că venerabilul Mihai I al României acordă la data de 10 mai o serie de distincții cum ar fi Ordinul Carol I sau Ordinul Coroana României, ordine importante existente și înainte de 1948. Alte instituții sau ordine cavalerești acordă și ele o serie de titluri și distincții universal recunoscute, deci fântâna de onoare nu a inundat doar grădinile Cotroceniului. Ne amintim din vechime, pentru că s-a făcut referire la principii ale dreptului roman, că Senatul Romei acorda, spre exemplu, titlul de Pater Patriae (sau Părinte al Națiunii), unei întregi pleiade a împăraților și bărbaților de stat, care i-a numărat pe Romulus, Iulius Cezar, Augustus, Traian sau Constantin cel Mare. La fel se întâmpla și cu instituția unui triumf public sau a altor titluri de onoare. Iar dacă în zilele noastre, Senatul României, acordă titlul de “Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, prefect al Legiunii Auraria Gemina, se creează un precedent demn, care impune un standard înalt pentru alte personalități ce pot fi luate în considerare pentru acest titlu. Ca o paranteză, eu am convingerea că instituția Senatului României nu a fost în toată funcționarea ei într-atât de labilă încât să acorde Ordinul Steaua României unui personaj cum este László Tőkés. Aici punctez că dl. Iohannis a avut înțelepciunea de a-i retrage individului acest ordin, deși inițiativa nu-i aparține.
Stimați colegi și dragi compatrioți, unele voci și-au permis să afirme că această propunere, care face mare cinste prezentei legislaturi, ar putea fi atacată la Curtea Constituțională. Închei spunând că în sala de judecată a acelei Curți, cât și la Comisia juridică, ar trebui să se regăsească permanent, în granit, marmură și aur un bust al Crăișorului munților – neobositul luptător pentru drepturile Națiunii Române!
