Dascălii nu rămân fără loc de muncă în urma desființării școlilor. Dascălii hunedoreni nu vor rămâne fără locuri de muncă în urma desființării școlilor. O spune ministrul Educației, Valentin Popa, care accentuează faptul că la nivel național, 30% dintre posturi sunt ocupate de suplinitori. Există însă varianta ca profesorii să fie nevoiți să susțină cursuri la mai multe unități de învățământ pentru a-și acoperi norma.
“Așa ceva (ca dascălii să își piardă posturile-n.r.) deoarece în momentul de față avem 30% la nivel național din norme neacoperite de titulari. Poate că trebui să mutăm un profesor dintr-un loc în altul, poate că un profesor va trebui să își facă norma în mai multe școli, asta se poate întâmpla”, a declarat, în urmă cu o săptămână la Petroșani, ministrul Educației, Valentin Popa.
Potrivit ministrului, nu era eficient economic menținerea unităților de învățământ. Au fost cazuri, precum la Petroșani, unde într-o școală mai învățau 5 elevi. Aceștia vor fi mutați la unitățile de învățământ din centru.
“Trebuie să găsim calea de mijloc între a folosi eficient banul public și a vedea și interesul elevilor. Nu putem să asigurăm câte o școală pentru fiecare copil sau pentru 5 copii. Este mai ușor să folosim un mijloc de transport comod și să îi ducem la o școală cu mai multe dotări, decât să facem simulan cu 5 clase. Nu putem asigura un buget ca un elastic, atât de larg care să acopere toate nevoile”, a mai spus sursa citată.
Școlile se închid din cauza numărului prea mic de elevi. Sunt din ce în ce mai puțini copii, iar acest lucru se reflectă și în domeniul educațional. Numărul elevilor a scăzut cu peste 8000 în decursul a cinci ani.
Monika BACIU
Pe aceeași temă:
Verificări la unitățile de învățământ care au depășit bugetul