.Index Actualitate

De ce nu beneficiază Monica Iacob Ridzi de Legea grațierii?

Monica Iacob Ridzi nu poate beneficia de prevederile legii privind grațierea unor pedepse. Monica Iacob Ridzi a fost condamnată în februarie 2015 la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.

Ce spune Legea?

Noua lege adoptată de Guvern prevede la art. 1 că “se grațiază în întregime toate pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv aplicate de instanța de judecată”.

Există însă și excepții. Potrivit noii Legi pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate, NU beneficiază de prevederile articolul 1 persoanele care au comis o serie de infracțiuni. Monica Iacob Ridzi a fost condamnată pe una din prevederile pentru care grațierea nu este posibilă, mai exact pe “Infracțiunile prevăzute de legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare”, arată Legea la art. 5, alin 2, pct. 3.

Articolul 2 al legii spune că “se grațiază în parte cu ½, pedepsele cu închisoare aplicate femeilor însărcinate și persoanelor care sunt unic întreținător de familie și au în întreținere minori cu vâsta de până la 14 ani, dacă nu li s-au interzis drepturile părintești prin hotărâre judecătorească”. Monica Iacob Ridzi nu se încadrează nici în această categorie, nefiind unicul întreținător al familiei.

Guvernul a modificat și Codul Penal prin ordonanță de urgență. Atfel, art. 297 din Legea nr. 286/2009 spune că “fapta funcționarului public, care în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Prejudiciul constatat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care a fost condamnată Monica Iacob Ridzi depășește suma de 200.00 de lei. Potrivit unei sentințe de executare silită, prejudiciul în dosarul în care a fost condamnată Monica Iacob Ridzi, dar și angajați din Ministerul Tineretului a fost calculat, în solidar, la suma de 2.736.933,28 lei.

Astfel, Monica Iacob Ridzi nu întrunește niciuna din condiții pentru a putea fi grațiată. Singura șansă este ca aceasta să fie grațiată individual de către președintele României, Klaus Iohannis.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.