Decizia Comisiei Europene a fost publicată. Decizia Comisiei Europene privind prelungirea activității de extracție a cărbunelui de la Mina Lupeni a fost publicată. Documentul nu a fost publicat încă în limba română, însă acesta prevede continuarea activității până în data de 31 decembrie 2024.
Conform documentului publicat pe site-ul oficial, măsura prevede “ajutor de stat pentru închidere”. Decizia a fost publicată sub forma unui amendament în ceea ce privește “modificarea măsurilor de ajutor pentru închiderea minelor în România”. Documentul a fost transmis încă de marți la Ministerul Energiei, însă acesta se află la tradus în limba română.
Trei alte decizii ale Comisiei Europene în ceea ce privește închiderea minelor necompetitive din Valea Jiului au fost luate în considerare. Prima face referire la inițială de la care a pornit închiderea minelor, și anume la ajutorul acordat Companiei Naționale a Huilei în anul 2011.
“Autoritățile române au specificat că s-au folosit criterii tehnice și economice pentru a evalua viabilitatea diferitelor unități de producție. În cadrul analizei, au fost luate în considerare evoluția celor șapte unități în ultimii cinci ani, precum și situația rezervelor geologice existente, gradul de certitudine a acestora și posibilitățile de exploatarea eficientă în perioada 2011-2018. Analiza realizată de autoritățile române a avut în vederea realizarea unei clasificări a unităților producătoare de cărbune pentru a evalua unitățile producătoare de cărbune care, în anumite condiții, își pot continua activitatea fără ajutor de stat, în raport cu cele care nu își pot continua activitatea fără ajutor de stat. (…)Celelalte unități de producție, și anume Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan, își continuă activitatea de exploatare și recuperare a huilei. Acestea vor începe procesul de privatizare în temeiul legii române nr. 137/2002 privind anumite masuri pentru accelerarea privatizării”, arăta decizia C(2012) 1020 final , din anul 2011.
La acel moment, autoritățile române au confirmat faptul că “notificarea privește în mod exclusiv măsurile de ajutor pentru închiderea a 3 mine necompetitive până în 2018 și că nu include posibilitatea de a plăti datorii istorice, sau măsurile de restructurare a Companiei Naționale a Huilei. Ajutorul care urmează să fie acordat în temeiul notificării actuale privește exclusiv facilitarea închiderii a 3 mine necompetitive până în anul 2018”.
A doua decizie la care fac referire oficialii europeni este legată de “prelungirea ajutorului pentru suportarea costurilor excepționale pentru închiderea minelor în România”.
“Modificările aduse schemei inițiale se referă la prelungirea schemei și la redistribuirea valorii ajutoarelor pentru a acoperi costurile excepționale legate de închiderea unităților de producție, în temeiul articolului 4 din decizia Consiliului, până cel târziu în 2019. (…)Lucrările legate de închiderea lucrărilor subterane și a lucrărilor miniere, precum și de măsurile de siguranță și de recultivare a solurilor de suprafață au înregistrat întârzieri din diferite motive: (i) înființarea cu întârziere a societății care să implementeze planul de închidere și lucrările aferente, (ii) unele părți din proiectul tehnic pentru lucrări au trebuit reproiectate întrucât s-a constatat că nu erau adecvate, (iii) probleme cu drepturile de proprietate asupra terenurilor de suprafață, (iv) obținerea cu întârziere a permiselor și autorizațiilor administrative relevante și, în sfârșit, (v) contractarea cu întârziere a lucrărilor legate de închiderea lucrărilor subterane și a lucrărilor miniere. Din cauza întârzierilor menționate mai sus, lucrările subterane au putut începe abia la sfârșitul anului 2013. Totodată, a fost necesară păstrarea unei părți a personalului pentru o perioadă mai lungă de timp, ceea ce a condus la o redistribuire a costurilor excepționale suportate pentru angajați și protecție socială. În plus, sumele alocate pentru aceste costuri trebuie adaptate pentru a se ține cont de noile dispoziții legislative privind protecția socială care au intrat în vigoare între timp în România”, arăta decizia C(2015) 8066 final Comisiei Europene din anul 2015.
La acel moment, autoritățile române au obținut extinderea duratei de închidere a celor trei unități miniere din cadrul SNIMVJ “până la 31 decembrie 2019 a ajutorului pentru acoperirea costurilor excepționale în conformitate cu articolul 4 din decizia Consiliului, Comisia constată că România nu a putut respecta calendarul prevăzut în decizia inițială, conform căruia ultima plată trebuia să aibă loc la sfârșitul anului 2018”.
Ultimul caz la care fac referire oficialii europeni este legat de “închiderea unor mine de cărbune în România”. În anul 2016 s-a stabilit închiderea minelor Lupeni și Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
“Mai mulți indicatori economici au determinat autoritățile române să angajeze măsuri pentru asigurarea lichidării a două mine (adică Lonea și Lupeni), din cele patru în funcțiune. Activitatea de extracție din cele două mine cuprinde 2.285 de lucrători pentru anul 2016, și o capacitate anuală de producție de 1 090 000 de tone de cărbune. Mina Lonea mea operează sub licență, pentru 2016 fiind stabilită o producție maximă capacitate de 485.000 de tone; în timp ce în cadrul programului general anual capacitatea de producție a fost stabilită la 232.000 de tone. Mina Lupeni funcționează sub licență, care pentru 2016 stabilește o producție maximă capacitate de 605.000 de tone; în timp ce în cadrul programului general anual capacitatea de producție a fost stabilită la 296.000 de tone. Concluzia autorităților române a fost că cele două mine nu pot să devină viabile și, prin urmare, au fost necesare demersurile pentru aprobarea ajutorului de stat pentru pentru închiderea minelor în condițiile stabilite de Consiliul”, arată decizia C(2016) 7719 final a Comisiei Europene.
De atunci, oficialii Complexului Energetic Hunedoara, sindicatele, Consiliul Concurenței, dar și Ministerul Energiei au făcut demersurile necesare pentru prleungirea activiății de extracție a cărbunelui de la mina Lupeni, cel puțin, până la finalul acestui an.
Deocamdată nu au fost publicate și informațiile cu privire la noua decizie.
Monika BACIU
Pe aceeași temă:
Comisia Europeană a aprobat prelungirea activității pentru mina Lupeni