Complexul Energetic Hunedoara trece prin momente dramatice și odată cu acesta, familiile tuturor celor care muncesc și trăiesc în Valea Jiului.
A devenit o realitate, faptul că locurile de muncă din minerit și energie sunt amenințate, iar demnitatea minerilor și energeticienilor, cetățeni ai României, este călcată în picioare, de indiferența și lipsa de implicare a Guvernului.
În calitate de senator UNPR am susținut permanent, alături de partenerul nostru politic PSD, continuarea activității minelor de cărbune energetic, dând credit recomandărilor specialiștilor din mediile academic, minier, energetic, sindical, politic, societății civile, media etc.
Afirm în continuare că, în România este absolut necesară concentrarea eforturilor, atât pe menținerea și dezvoltarea diversității surselor energetice la nivel național (în mare parte moștenite), cât și reluarea valorificării superioare și cu eficiență ridicată a fiecărei resurse de energie primară pe care țara încă o deține.
Din acest punct de vedere, valorificarea resurselor de huilă este și va rămâne un element de interes național strategic, în contextul în care această resursă minerală a dovedit că poate contribui în mod cert la acoperirea cererii de energie electrică din SEN, în proporție până la 10%.
Toate guvernele știu costurile și posibilitățile reale ale exploatărilor de cărbune energetic din România, majoritatea generate de calitatea și tectonica zăcămintelor noastre, precum și limitările tehnologice și lipsa posibilităților de finanțare directă a activității miniere, Siguranța Energetică a României a determinat Voință Politică pentru luarea deciziilor de continuare a activității extractive în urma unor entități ca RAH, SNH și CNH iar CEH nu face excepție.
Consider că, simpla reorganizare a companiei nu este suficientă pentru a elimina pierderile, de aceea, nu ma voi rezuma la a face doar declaratii politice pe acest subiect, motiv pentru care, aduc in discutie si urmatoarele propuneri:
- declararea huilei ca Resursă minerală de interes strategic, prin modificarea și completarea Legii nr. 85/2003 – Legea minelor, ceea ce ar permite includerea într-un program anual de exploatare administrat de către ministerul de resort, în funcție de necesitățile menținerii siguranței și adecvanței SEN; atribuţiile şi modul de realizare fiind stabilite conform prevederilor legale. Proiectul de modificare a fost întocmit și depus la Parlament iar Legea minelor însăși se află în proces de modificare la minister.
- întocmirea și negocierea cu Comisia Europeană în baza legi a minelor modificată și completată, a unei scheme de ajutor de stat în vederea stabilirii unei cote parte ce va fi alocată energiei electrice produsă în grupuri pe cărbune, care să intre în zona de prețuri reglementate, pentru recapitalizarea companiei,
- restrângerea perimetrelor miniere neutilizate, prin modificarea procedurilor de acordare a licenței, și trecerea în Programul de închidere a zonelor epuizate, cu finanțare de la Bugetul de stat,
- preluarea de către stat în baza unei legi speciale, până la ieșirea din insolvență, a obligațiilor de mediu, având în vedere caracterul de siguranță națională în situații de criză a altor resurse,
- alocarea prin hotărâre a Guvernului, a fondurilor în completare pentru personalul disponibilizat,
- aplicarea măsurilor din Legea nr. 248/2015 – Primul loc de muncă pentru completarea forței de muncă disponibilizată și susținerea financiară a unei cote parte din salariu pentru 3 ani de zile cu finanțare de la buget ș.a.
În aceste condiții, având în vedere gravitatea situației din Valea Jiului, în calitatea mea de Senator și Miner, am solicitat conducerilor tuturor partidelor politice și Parlamentului României, să susțină demersul pentru înființarea unei Comisii Parlamentare de Anchetă, care să verifice situația generată la Societatea Complexul Energetic Hunedoara și să stabilească, pe cât posibil, unde s-a greșit, cine a greșit și ce se mai poate face pentru evitarea falimentului CEH.
Dragi ortaci, având meseria de miner mă solidarizez cu mișcarea voastră de protest, Dezavuez comportamentul autist de pana acum al executivului și vreau să vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putere, utilizând armele democrației parlamentare, pentru a determina guvernul Cioloș să adopte o poziție realistă față de Valea Jiului.
Din acest motiv, solicit guvernului Ciolos, să reia urgent negocierile cu Comisia Europeană. Nu este momentul acum, pentru inlocuirea unor oameni din functii, demisiile acestora nerezolvand aceasta situatie. Trebuie ca factorii de raspundere, sa-si asume urgent anumite decizii, pentru a depasi situatia in care ne aflam.
Mă voi implica în urgentarea oricăror demersuri, menite să stopeze actuala criză din Valea Jiului, având în vedere că, în lipsa unor soluții raționale, situația se va tensiona, iar viața oamenilor din subteran va fi pusă în pericol.
Petroșani, 23 februarie 2016
SENATOR
Haralambie VOCHIŢOIU