Delia Străuț, noul director economic al CEH

Delia Străuț este noul director economic al Complexului Energetic Hunedoara. Până ieri (miercuri-n.r.), aceasta a ocupat funcția de contabil al minei Paroșeni, raporturile de muncă cu SNIMVJ încetând prin demisie.

“Doamna Străuț a fost contabil la Mina Paroșeni, iar astăzi și-a dat demisia, urmând să ocupe un post de conducere la COmplexul Energetic Hunedoara”, a declarat Petre Drăgoescu, director tehnic din cadrul SNIMVJ.

Conducerea CEH nu a putut fi contactată pentru a oferi informații cu privire la angajare. În tot acest timp, sindicaliștii sunt nemulțumiți.

“Cerem public directorului general al CEH să nu mai facă angajări din surse externe. Sindicatul Muntele solicită să fie oprită orice angajare din afara Complexului Energetic Hunedoara”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Astfel, Delia Străuț va ocupa postul de director economic al CEH. Verginica Popescu a fost demisă din această funcție la jumătatea lunii februarie, locul acesteia fiind ocupat, temporar, de Carmen Pălăceanu.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.