
Deputatul PSD Natalia Intotero a participat, alături de localnici, oficialități și reprezentanți ai comunității, la manifestarea „Întâlnirea moților cu istoria”, desfășurată în localitatea Dupăpiatră, comuna Buceș, un eveniment cu puternică încărcătură culturală și patriotică.
Parlamentarul hunedorean a evidențiat importanța acestui moment dedicat eroilor și martirilor neamului românesc, precum și victoriei istorice a moților, sub conducerea lui Avram Iancu, împotriva armatei maghiare, în anul 1849.
„Această manifestare cultural-istorică este un omagiu adus eroilor neamului, dar și victoriei moților, care au apărat cu dârzenie credința, pământul și libertatea”, a declarat deputatul PSD, Natalia Intotero.
Unul dintre momentele-cheie ale evenimentului a fost semnarea, de către participanți, a unui document de susținere pentru inițiativa legislativă prin care data de 10 septembrie să fie declarată oficial „Ziua Națională a Moților”. Natalia Intotero a subliniat că această inițiativă reprezintă un act de recunoaștere a luptei și sacrificiului moților în istoria națională.
„Sunt locuri în care trecutul nu doarme, ci pulsează în inimile oamenilor, iar acolo, istoria se simte, nu doar se învață”, a spus deputatul PSD, subliniind forța spirituală a locului și legătura vie dintre trecut și prezent.
Natalia Intotero a vorbit și despre emoția resimțită în mijlocul comunității: „Tradițiile, curajul moștenit, dragostea față de neam, toate acestea ne definesc și ne dau forță”.
În mesajul său, a transmis că respectul față de eroi și memoria istorică trebuie să rămână o prioritate: „Când onorăm istoria, dăm sens prezentului și construim, cu mai multă convingere, viitorul”.
Evenimentul de la Dupăpiatră rămâne unul dintre cele mai importante simboluri ale identității moțești și o pledoarie pentru păstrarea valorilor autentice românești.