Despre USR și politică, cu deputatul Cristina Prună. Aflându-se într-o perioadă de creștere în ceea ce privește numărul alegătorilor, USR încearcă să aibă o altă viziune în ceea ce privește clasa politică din România. În acest sens parlamentarii USR au arătat că pot face o opoziție puternică în Parlamentul României chiar dacă se află pentru prima dată acolo. Printre acești parlamentari se află și Cristina Prună care a arătat un mare interes și față de Valea Jiului, deschizând aici singurul cabinet al unui parlamentar de la București. Aceasta face o radiografie a politicii actuale din România dar și a lucrurilor pe care alături de colegii din USR dorește să le facă.
“Problema în România este că un politician cinstit a ajuns să fie un oximoron și pe bună dreptate dacă ne uităm la clasa politică a ultimilor 30 de ani. Încrederea oamenilor se câștigă doar dacă demonstrezi lucruri, ori eu cred că USR a demonstrat lucruri, a demonstrat și că are viziune și am demonstrat acest lucru și ăn parlament unde am fost partidul de opoziție cel mai vocal. Din 2017 și până în prezent în Parlament s-ar fi întâmplat foarte multe orori dacă nu am fi existat noi acolo. Noi în Parlament ne-am asumat transparența ca fiind un principiu de bază al USR și am câștigat încrederea oamenilor. Oamenii vin și pleacă, sunt vremelnici într-o poziție dar dacă ai curajul dintr-o poziție cheie, chiar din prima zi de ministru dacă ai curajul să implementezi programul pe care tu l-ai promis oamenilor, aceștia te-au votat pentru acest lucru. Eu cred că lucrurile vor dăinui și după ce nu vei mai fi în acestă funcție. Noi asta ne dorim ca aceste lucruri pe care le facem să dîinuie pentru că noi vom fi, cât vom fi la guvernare dar odată ajunși acolo noi trebuie să schimbăm sistemul și să reformăm instituțiile statului”, a declarat Cristina Prună deputat USR.
În luna mai USR a scos un scor foarte bun la alegerile europarlamentare atât la nivel național cât și în municipiul Petroșani.