Din 2019 nu și-au primit salariații CEH toate drepturile. Salariații Complexului Energetic Hunedoara nu și-au încasat toate drepturile salariale din anul 2019. Tocmai din acest motiv, conducerea Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ la nivelul societății, a acționat în instanță administrația CEH. Sunt sume importante de bani pe care angajații le au de recuperat, acestea fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă.
”În ceea privește drepturile neîncasate, societatea înregistreează restanțe la plata tichetelor de masă către salariați, tichete care nu au mai fost acordate salariaților din luna martie 2019. De asemenea, restanțe sunt și în ceea ce privește transportul la și de la locul de muncă al salariaților, societatea neachitând acest drept din luna aprilie 2019 până în prezent”, a declarat Alin Sîn, reprezentant Sindicatul Muntele.
Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu mari probleme financiare. Societatea energetică este în insolvență de anul trecut. Mai mult, și inundațiile din vara anului trecut au acutizat problemele societății. Un nou termen în dosarul dintre Sindicatul Muntele și Complexul Energetic Hunedoara se va desfășura în această lună, la Tribunalul Hunedoara.