Din noiembrie începe montarea tunurilor de zăpadă în Straja. În luna noiembrie, în stațiunea montană Straja, încep pregătirile pentru deschiderea noului sezon de iarnă. Urmează ca în aceste zile să fie demarcate reviziile la toate instalațiile pe cablu, iar din data de noiembrie, administratorii domeniului schiabil vor demara montarea tunurilor de zăpadă pe pârtiile de schi.
Deschiderea sezonului de iarnă depinde, însă, de condițiile meteo. În ultimii 3 ani, stațiunea montană din Straja a fost prima din țară unde s-a putut schia. Administratorii domeniului schiabil vor același lucru și în acest an, dacă vremea o va permite. Turiștii care vor ajunge în stațiunea montană vor avea și noi instalații de transport pe cablu, iar la baza stațiunii a fost amenajată o parcare enormă.
În stațiune a fost amenajată și o pârtie de sanie, de circa un kilometru. Cei care ajung la munte pot schia pe aproape 26 de kilometri de pârtii.