Sute de construcţii în staţiunea montană Straja. Reprezentanţii administraţiei locale de la Lupeni au reuşit după doi ani de zile să facă statistica concesiunilor din staţiunea montană Straja. Consilierul local Cristian Roşu a solicitat această statistică pentru a avea o viziune asupra construţiilor din staţiune. După doi ani de zile de la întrunirea comisiei, consilierul local consideră prezentarea raportului ca pe o victorie.
“Consider că este o victorie că după doi ani de zile am reuşit să intru în posesia acestui raport”, a declarat Cristian Roşu.
Peste 200 de construcţii
În staţiunea montană Straja sunt peste 200 de construcţii. Conform raportului administraţiei locale de la Lupeni, în munte sunt nu mai puţin de 218 concesiuni. Din numărul total al concesiunilor aproape jumătate nu se încadrează în normele legale.
Din cele 218 concesiuni, 102 nu corespund cu documentele. Cei 108 proprietari de cabane din staţiune au depăşit cu puţin sau cu foarte mult suprafaţa totală de teren care le-a fost concesionată. Pe alocuri sunt depăşiri de ordinul sutelor de metri pătraţi, iar nimeni nu a luat nicio măsură.
“Având în vedere hotărârea Consiliului Local al municipiului Lupeni nr. 100/2013 prin care s-a constituit o comisie de analiză a contractelor de concesiune din staţiunea turistică Straja Lupeni, prin prezentul raport vă informăm că această comisie s-a deplasat în teren şi a măsurat toate construcţiile cu o ruleta neetalonată de 50 mp, în urma căruia au fost calculate suprafeţele de teren ocupate de construcţii. Din analiza contractelor de concesiune a reieşit suprafaţa de teren concesionată de fiecare persoană în parte. Prin compararea suprafeţelor de teren ocupate de construcţii şi din cele de concesiune reiese faptul că unele suprafeţe de teren ocupate de construcţii, sunt mai mici decât cele din contractul de concesiune, iar altele depăşesc suprafaţa din contractul de concesiune”, se arată în raportul comisiei de analiză a concesiunilor din Straja.
Reprezentanţii comisiei au trasat măsurile care se impun în condiţiile în care construcţiile depăşesc suprafaţa de teren concesionată. Proprietarii cabanelor trebuie să realizeze noi documentaţii topografice.
“Referitor la această situaţie considerăm că ar trebui ca toate persoanele care au construit pe o suprfaţă de teren mai mare decât cea prevăzută în contractul de concesiune să depună o documentaţie topografică, întocmită de un topograf autorizat pentru întreaga suprafaţă de teren ocupată de construcţie, pentru a se încasa bani la bugetul local, pentru diferenţa de teren ocupată de construcţii”, se mai arată în raportul comisiei.
Faptul că în Straja s-a construit haotic ştie toată lumea şi se vede cu ochiul liber. Acum şi documentele confirmă acest lucru.
Monik BACIU