LCC Compania Cărbunelui în insolvenţă, CEH contestă tabelul de creanţe. În urmă cu aproximativ o lună de zile, Tribunalul Caraş Severin a admis cererea formulată de LCC Compania Cărbunelui Reşiţa privind declararea stării de insolvenţă a societăţii, asta din cauza datoriilor acumulate de firma care exploatează şlamul de la preparaţia Coroieşti. Pe rolul aceleiaşi instanţe de judecată a mai fost înregistrat un dosar care are ca obiect “contestaţie creanţe -contestaţie tabel preliminar de creanţe”. Complexul Energetic Hunedoara a fost unul dintre creditorii care au solicitat insolvenţa societăţii. Acum, CEH a depus o contestaţie cu privire la tabelul preliminar de creanţe.
Este greu de spus dacă Complexul Energetic Hunedoara îşi va recupera banii de la LCC Compania Cărbunelui, lucru notat şi de administratorul judiciar.
“In ceea ce priveste clientii incerti, printre acestia se numara S.C. Edil Therma S.A Vulcan pentru suma de 27.845.712 lei, S.C. Calor Deva S.A. cu suma de 12.700.360 lei, Compania Carbunelului LCC pentru suma de 14.147.610 le, societatea constituind provioane”, arată administratorul judiciar al CEH.
Suspiciuni contractuale
De-a lungul timpului, Complexul Energetic Hunedoara a derulat afaceri cu LCC Compania Cărbunelui. Acestea sunt de o calitate îndoielnică susţine lichidatorul CEH.
“Exista mari suspiciuni cu privire la contractele 1973/12.12.2008 si C2888 din 29.01.2014 semnat de CEH cu LCC COMPANIA CARBUNELUI SRL RESITA (pret si calitate carbune), suspiciuni confirmate de rapoartele corpului de control al directorului general. In luna februarie 2015, în cadrul SOCIETATII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA/Sucursala Electrocentrale Deva se aflau în derulare două contracte de vânzare-cumpărare cărbune energetic încheiate cu SC LCC COMPANIA CĂRBUNELUI SRL: Contractul nr. 21973/12.12.2008; contractul nr. C2888/29.01.2014. La contractul nr. 21973/12.12.2008 s-au încheiat un număr de 12 acte adiţionale, ultimul act adiţional fiind înregistrat la data de 30.12.2014, cu nr. C 4701 şi a fost semnat din partea SOCIETATII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA. Conform ultimului act adiţional, contractul de vânzare-cumpărare cărbune energetic nr. 21973/12.12.2008 s-a prelungit până în data de 31.12.2017”, arată administratorul judiciar.
Problemele nu s-au orpit aici. Au fost încheiate multe acte adiţionale care ridică semne de întrebare.
“La contractul nr. C 2888/29.01.2014 s-au încheiat un număr de 5 acte adiţionale. Prin actul adiţional nr. 4, înregistrat la data de 30.12.2014, cu nr. C 4702, contractul de vânzare-cumpărare cărbune energetic nr. 2888/29.01.2014 s-a prelungit până în data de 29.02.2016. Ultimul act adiţional a fost înregistrat la data de 16.02.2015, cu nr. C 4802 şi a fost semnat din partea SOCIETATII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA. Conform actului adiţional nr. 5 „Garantia de bună execuţie în valoare de 237.256 lei, constituită prin reţinere din factura nr. 217/28.01.2014, va fi valabilă până în data de 29.02.2016”. Tot în aceeaşi dată, 16.02.2015, între cele două părţi semnatare ale celor două contracte de vânzare – cumpărare cărbune energetic, s-a convenit rescadenţarea datoriei SOCIETATII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA către SC LCC CC SRL. Ne punem intrebarea, de ce atatea acte aditionale? Oare aceste contracte nu s-au castigat datorita perioadei mici de executie a contractului, care ulterior a fost prelungita?”, se întreabă administratorul judiciar.
Lichidatorul CEH mai arată că pe perioada derulării contractului, firma nu a respectat prevederile contractuale.
“Într-un Raport privind efectele economice produse de derularea contractelor de achiziţie de cărbune, încheiate de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, se arată că societatea “LCC Compania Cărbunelui a încălcat de-a lungul timpului în mod repetat clauzele contractuale, atât din punctul de vedere al cantităţilor livrate, cât şi al parametrilor de calitate (umiditate, granulaţie, cenuşă, impurităţi, conform buletinelor de analiză emise de SC Electrocentrale Deva SA. Consecinţele au fost următoarele neasigurarea necesarului de cărbune invocat ca oportunitate de încheiere a contractului, impact negativ asupra bugetului unităţii, necalcularea şi nereţinerea penalizărilor pentru nelivrarea în termen a cantităţilor contractate, afectarea instalaţiilor din cauza nerespectării calităţii contractate, plata mai mare a transportatorului, prin plata greutăţii suplimentare transportate din cauza umidităţii peste nivelul contractat şi a eventualelor impurităţi suplimentare”, mai arată administratorul judiciar al CEH.
În anul 2015, Complexul Energetic Hunedoara a convenit reeşalonarea plăţilor către LCC Reşiţa, fiind întocmite nu mai puţin de 10 bilete la ordin a căror valoarea totală a fost de 4.347.369,01 lei.
Monika BACIU