.Index Actualitate

Finanţare pentru biserici

IMG_20140921_140743125 de mii de lei pentru cele sfinte. Nu mai puţin de 125.000 de lei a acordat Primăria municipiului Petroşani drept finanţare nerambursabilă pentru cultele religioase. Cei mai mulţi bani au ajuns la Biserica Sfânta Mare Muceniţă Varvara din Petroşani. Este vorba de suma de 23 de mii de lei care a fost alocată d municipalitate ca finanţare nerambursabilă. Suma cea mai mică, mai exact 2000 de lei au ajuns la Biserica Creştină după Evanghelie Petroşani.

 

“Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute conform legii, fără venituri sau cu venituri reduse, pot beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul propriu al Județului Hunedoara pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor. Finanţarea nerambursabilă acordată se va utiliza de către persoanele fizice, cultele religioase şi organizaţiile neguvernamentale numai pentru acţiunile, programele şi proiectele de interes public iniţiate şi organizate de către acestea, în completarea veniturilor proprii şi a celor primite sub formă de donaţii şi sponsorizări”, se arată în regulamentele de alocare a finanţărilor nerambursabile.

 

Tot pentru biserică, în urmă cu câteva săptămîni, consilierii locali de la Petroşani au acordat 75.000 de lei. Catedrala din Petroşani a ajuns la nivelul zero, adică până în prezent s-a realizat fundaţia. Pentru ca lucrările să continue, municipalitatea din Petroşani decis alocarea sumei de 75.000 de lei.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.