Fondurile europene dotează școliile din Petroșani. Toate unitățile de învățământ din municipiul Petroșani vor fi dotate cu ajutorul fondurilor europene. Mai mult, pentru Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida se are în vedere achiziționarea unui vehicul pentru ca liceenii de aici să poată face cursurile școlii de șoferi.
”Mai avem investiții la școli, vom amenaja încă trei terenuri de sport cu suprafață artificială la Colegiul Dimitrie Leonida, școala 2, din Colonie, la Școala Gimnazială Nr. 6 și la Colegiul de Informatică Carmen Sylva. Sunt investiții tot pe bugetul local. Între timp, dăm drumul la licitație și sper ca într-o perioadă cât mai scurtă să realizăm acest proiect prin PNRR de dotare cu mobilier și aparatură didactică pentru toate școlile din municipiul Petroșani. Avem inclusiv la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida inclusiv un proiect privind achiziționarea unei mașini pentru cei care doresc să devină șoferi profesioniști”, a explicat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Primarul a subliniat că aceste investiții vor fi realizate și prin intermediul bugetului local, evidențiind angajamentul administrației locale față de educație și dezvoltarea comunității. De asemenea, s-a anunțat demararea licitației pentru proiectul de dotare cu mobilier și aparatură didactică pentru toate școlile din municipiul Petroșani, proiect ce urmează să fie implementat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).