Gândire integrată pentru Valea Jiului. Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, susține că pentru Valea Jiului este nevoie de o viziune integrată. Aceasta este concluzia la care a ajuns primarul după întâlnirea cu Corina Crețu, comisarul european pentru dezvoltare. O astfel de ipoteză a mai fost lansată și în urmă cu doi ani atunci când în fruntea Guvernului se afla Dacian Cioloș. La acel moment, la Petroșani s-a înființat o unitate de asistență tehnică guvernamentală al cărei scop era redirecționarea fondurilor europene în Valea Jiului.
Sunt bani europeni disponibili pentru Valea Jiului, însă e nevoie de proiecte concrete de dezvoltare. În acest sens ar trebui realizat un plan urbanistic zonal pentru întreaga Vale a Jiului pentru identificarea nevoilor punctuale ale celor șase localități.
“Doamna Corina Crețu vrea să ajute Valea Jiului. Noi am solicitat să avem un fel de axă specială, precum a fost cea din Delta Dunării. Așa am cerut noi. În prima fază, vom avea un secretariat care va fi la Vulcan. Vom merge cu propunerile. Se va crea o axă de funcționare. S-au dat 800.000 de euro pentru treaba asta și ca prim pas s-au dat 1,2 milioane de euro pentru niște start-up-uri. Noi acum am pus bazele doar la ceea ce putem să facem în viitorul imediat. Ca să punem la punct tot ceea ce ne solicită, trebuie să facem un PUZ al întregii Văi a Jiului”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
De cealaltă parte, primarul orașului Uricani spune că oficialii de la Bruxelles așteaptă lista cu proiectele concrete ce se doresc a fi implementate în Valea Jiului.
“La întâlnirea la care a participat doamna Corina Crețu s-a discutat despre acea listă cu proiecte propuse de administrația publică locală și au spus că o înaintează ca și propunere la Bruxelles pentru ca aici să se aprobe. Dacă aprobă această listă, aici este inclus și drumul Câmpu lui Neag-Herculane. Guvernul a îmbrățișat această idee și urmează să depună lista la Bruxelles și să vedem dacă ei acceptă”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Există însă riscul ca banii europeni pentru Valea Jiului să vină doar în următorul exercițiu financiar european, din 2021 încolo.
“Important e să se aprobe, pentru că sunt unele obiective de pe listă pentru care nu există proiecte făcute, nu există documentații, iar pentru alte obiective nu există axă de finanțare. În condițiile în care știm că proiectele se aprobă, atunci alocăm bani și pentru studiile de fezabilitate. Nu dăm banii pe studii de fezabilitate fără să existe axă de finanțare. Asta se încearcă pe termen scurt, iar pe termen mediu și lung se lucrează la un program de dezvoltare al Văii Jiului, program care să fie prins în noul exercițiu financiar bugetar european, cel care începe în 2021. Dacă nu se aprobă acum, pe acest exercițiu financiar, atunci intră în viitorul exercițiu european”, a mai spus primarul din Uricani.
Imediat după întâlnirea de la Petroșani, întâlnire la care a participat și ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că va lansa un apel dedicat dezvoltării antreprenoriatului în zona Văii Jiului. Valea Jiului a beneficiat de 2,5 miliarde euro fonduri europene, în perioada de programare 2007-2013. În prezent, sunt deja în derulare proiecte în domeniul infrastructurii de transport, apă şi apă uzată dar şi de reabilitare termică a clădirilor. Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție a fost lansată, la nivel european, în luna decembrie 2017, de Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu Uniunea Energetică, alături de Miguel Arias Cañete, comisar pentru Politici Climatice și Energie și Corina Crețu, comisar pentru Politica Regională.
Monika BACIU