Gropile de gunoi neconforme din țară sunt o problemă urât mirositoare pentru România. Una dintre acestea se află la Vulcan, în Valea Jiului. Groapa de gunoi a fost închisă încă de anul doi ani, dar deocamdată nu a fost ecologizată. Abia anul acesta, municipalitatea de la Vulcan a reușit să facă un schimb de terenuri cu Complexul Energetic Hunedoara.
“Referitor la cele 68 depozite de deșeuri neconforme, industriale și municipale, urmare a măsurilor întreprinse de Ministerul Mediului, autoritățile din subordine (Agenția NAțională pentru Protecția Mediului, Garda NAțională de Mediu), în colaborare cu instituțiile din subordine au fost închise 10 depozite de deșeuri municipale și 2 depozite industriale (…). Referitor la fondurile alocate pentru închiderea depozitelor municipale neconforme, Ministerul Mediului nu deține informațiile necesare, acestera fiind gestionate de către consiliile județene prin programele de finanțare puse la dispoziție de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene”, arată Ministerul Mediului.
România se află în atenția Comisiei Europene și pentru aplicarea necorespunzătoare a unor prevederi din domeniul legislației privind protecția mediului, de exemplu, calitatea aerului, zgomotul ambiental sau pentru transpunerea întâziată sau incompletă a unor directive, fără încă a exista în prezent riscul plătii unor sancțiuni.
“Autoritățile române depun eforturi pentru a remedia aspectele semnalate de CE, astfel încât să nu se ajungă la etapa contencioasă sau la plata unor sancțiuni”, mai arată ministerul de resort.
În data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeanã (CE) a trimis România în fata Curtii de Justitie a UE pentru neîndeplinirea obligatiei de a revizui si adoptã planul national de gestionare a deseurilor si programul de prevenire a generãrii de deseuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deseurile (Directiva 2008/98/CE) si ale economiei circulare.
La Vulcan, autoritãtile locale au reusit sã facã un schimb de terenuri cu Complexul Energetic Hunedoara.
”Se aprobã schimbul de terenuri între U.A.T. Municipiul Vulcan si Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. Municipiul Vulcan cedeazã Societãtii Complexul Energetic Hunedoara S.A. terenul în suprafatã 19.792 mp, ce apartine domeniului privat al municipiului, înscris în CF nr. 61999 Vulcan, nr. cadastral 61999 (lotul 1) si CF nr.62000 Vulcan, nr. cadastral 62000 (lotul 2) având o valoare de 101 635 RON. Societatea Complexul Energetic Hunedoara cedeazã U.A.T. Municipiul Vulcan – domeniul public, terenul în suprafatã de 19.792 mp, înscris în CF nr. 60598, nr. cadastral 60598 (lotul 1) si CF nr. 60597, nr. cadastral 60597, (lotul 2), având o valoare de 101 580 RON”, aratã hotãrârea Consiliului Local Vulcan.
Monika BACIU