Guvernul a aprobat ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului. Guvernul a aprobat, la începutul acestei săptămâni, ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului. Sumele sunt alocate pentru pentru închiderea și punerea în siguranță a extracției de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.
Necesitatea acordării unei finanțări sub formă de grant pentru anul 2023 către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului – S.A. desemnată potrivit art. 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi sub împrumutate operatorilor economici, cu modificările și completările ulterioare, ca parte din ajutorul de stat pentru închidere în siguranță a minelor de huilă.
”Guvernul s-a ținut de cuvânt. A promis că va acorda acel ajutor de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului și în prima ședință de Guvern a și făcut acest lucru. Este o gură de aer pentru toți cei ce își desfășoară activitatea în sistemul minier din Valea Jiului”, a declarat Cristian Resmeriță senator PSD.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, Guvernul României a aprobat încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, retragerea din exploatare și închiderea capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4920 MW, respectiv executarea lucrărilor de punere în siguranță și a lucrărilor de închidere și ecologizare pentru cariere și mine până la data de 31 Decembrie 2032. Ordonanța de urgență nr. 108/2022 stabilește că derularea lucrărilor de punere în siguranță a zăcământului, închidere și ecologizare a minelor Lupeni și Lonea se va realiza etapizat până la data de 31 Decembrie 2026, respectiv derularea acestor lucrări pentru minele Livezeni și Vulcan se va realiza până la data de 31 Decembrie 2032. În urma acestui proces, Electrocentrala Paroșeni își va restrânge progresiv activitatea, aceasta asigurând, însă, până la finalul anului 2030, neutralizarea cărbunelui extras din Valea Jiului pe parcursul procesului de închidere a minelor, în condiții de siguranță și în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cu toate acestea, situația prezentă a CE Hunedoara, aflată în insolvență, nu permite acestei întreprinderi să realizeze pași concreți în îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare prin închiderea minelor de cărbune, astfel cum acestea au fost asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și descrise în OUG 108/2022.
”În acest sens, soluția identificată pentru îndeplinirea acestor scopuri este preluarea activelor funcționale ale CE Hunedoara de către Ministerul Energiei și delegarea responsabilității implementării planurilor de închidere adecvate către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului S.A. („CE Valea Jiului”), societate care va asigura definitivarea și implementarea unor planuri de închidere de mine adecvate, conform standardelor europene pentru această activitate. Societatea Complexul Energetic Valea Jiului S.A. reprezintă o unitate care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei. CE Valea Jiului va asigura și realizarea activității de închidere de mine în conformitate cu prevederile Legii Minelor nr. 85/2003 reactualizată, în condiții de siguranță, cu conservarea straturilor de cărbune şi evitarea unor eventuale accidente care ar putea apărea în acest proces, fiind necesară în acest sens asigurarea echipamentelor, experților și programelor de instruire adecvate unei astfel de activități, respectiv monitorizarea salariaților și gestionarea eficientă a riscurilor. Aplicarea unor măsuri de securizare a zonei fostelor exploatări miniere are caracter urgent, implementarea acestora neputând fi amânată”, arată documentul.
La nivelul Complexului Energetic Hunedoara SA s-a constatat că mai multe abataje sunt în stare avansată de degradare, cu risc real de autoaprindere, surpare și punere în pericol a vieții minerilor și a activității miniere din exploatări.