Măsurile administrației publice locale în atragerea medicilor
Domnule Ministru,
Una dintre problemele cele mai serioase cu care ne confruntăm este generată de lipsa medicilor, datorată în mare parte finanțării insuficiente a sistemului de sănătate din România și a disproporției între condițiile de lucru care le sunt oferite medicilor în alte state membre ale Uniunii Europene și condițiile din țara noastră. În aceste condiții, una dintre măsurile binevenite o constituie obligarea rezidentului de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat. Alte măsuri a căror efect este pozitiv din această privință o constituie îmbunătățirea stimulării financiare prin calcularea salariului de bază în raport cu valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare; aplicarea corespunzătoare a sporurilor pentru condițiile de muncă, cât și acoperirea contravalorii activităților prestate în regimul de gardă efectuate în afara programului de la norma de bază.
Cu toate acestea, o altă soluție care are potențialul de a contribui semnificativ la îndreptarea lipsei medicilor, este implicarea autorităților publice locale în acordarea de facilități specialiștilor care pot fi atrași spre zonele respective, facilități care pot include gratuități pentru transportul în comun, acordarea de locuințe de serviciu ș.a. Dat fiind cele prezentate, vă rugăm să ne prezentați felul în care Ministerul Sănătății și Guvernul României se implică în determinarea autorităților publice locale să întreprindă astfel de măsuri, în special acolo unde se constată cele mai mari probleme în această privință.