Primăria municipiului Petroșani a demarat lucrările de montare a iluminatului festiv, pregătind orașul pentru sărbătorile de iarnă.
„Ne propunem să ajungem în cât mai multe zone ale municipiului Petroșani: în parcul central Carol Schretter, în Centrul Civic și în cartierul Colonie, pe strada Independenței, așa cum am făcut în fiecare an. Am pregătit orașul pentru sărbătorile de iarnă, pentru bucuria celor mici, dar și a celor mari. Crăciunul, alături de Paște, este una dintre cele mai importante sărbători ale noastre, ale creștinilor.
Sper ca această inițiativă să vă aducă plăcere și surpriză și să fiți mulțumiți de modul în care vom împodobi municipiul Petroșani cu iluminatul festiv”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care a fost prezent în teren pentru a verifica modul în care se desfășoară lucrările.
Lucrările de montare a luminițelor vor continua în următoarele zile. Autoritățile locale vor ca locuitorii să se bucure de atmosfera festivă a sărbătorilor de iarnă.
