În așteptarea avizării PCR-ului, SUP cumpără teste rapide. Spitalul de Urgență din Petroșani continuă să testeze, pentru a depista posibilele infecții cu noul coronavirus, toate persoanele care ajung în unitatea de primiri-urgențe, dar realizează și testări la cerere, dacă este cazul. Unitatea medicală a achiziționat recent încă 1050 de teste rapide. 31.500 de lei au costat testele rapide achiziționate de Spitalul de Urgență din Petroșani.
Unitatea medicală a achiziționat un aparat de testare Real Time-PCR, pentru care așteaptă avizul de la Ministerul Sănătății. încă din luna ianuarie s-au realizat toate procedurile necesare, însă, etapa birocratică face ca nici acum aparatul să nu poată fi efectiv folosit. Utilizarea acestuia depinde de avizul Ministerului Sănătății.
Încă de anul trecut, testele rapide au fost achiziţionate iniţial de spitalul din Petroşani pentru a fi utilizate gratuit în cazul pacienţilor care sunt internaţi în spital sau cadrelor medicale care vin în contact cu posibili suspecţi, însă acum ele pot fi efectuate şi contra unei taxe de 80 de lei de către orice persoană care doreşte să ştie dacă este infectată cu COVID-19.
Conducerea spitalului a decis ca recoltarea probelor pentru testul rapid să se facă într-un container special din afara spitalului, pentru evitarea intersectării cu pacienţii unităţii medicale, iar rezultatul apare în câteva minute. În cazul în care acesta este pozitiv, testul se repetă pe un aparat Real-Time PCR.